Parlamentul de la Sofia a votat astăzi legea care interzice femeilor musulmane să poarte burqa. Legea este contestată însă vehement de partidul etnicilor turci din Bulgaria.
Potrivit legii, este interzis, în public, orice acoperământ care ascunde faţa persoanei: un văl gros ori semitransparent, glugă, mască sau alte articole similare.
În semn de protest, parlamentarii de la Mişcarea Turcă pentru Drepturi şi Libertăţi a boicotat votul.
Amenda pentru încălcarea acestei legi poate să ajungă la o mie de euro. Autorităţile au explicat că nu e o chestiune ce ţine de religie, ci de securitate, pe fondul ameninţării teroriste care planează asupra Europei.
Musulmanii reprezintă aproximativ 12 procente din populaţia Bulgariei. Sunt predominant turci. Pentru moment, sunt puţine femei în Bulgaria care poartă de obicei vălul islamic integral, dar în ţară vin tot mai mulţi refugiaţi.