Washingtonul avertizează asupra pericolului reprezentat de jihadiştii proveniţi din Europa, şi care s-au înrolat recent sub steagurile Statului Islamic, organizaţie teroristă radicală desprinsă din gruparea al-Qaeda. Cetăţenii „europeni“ de origine arabă sau nativi s-au înrolat în gruparea teroristă amintită şi ar putea aduce extremismul în Europa, atrag atenţia oficialii americani.
Posesorii de paşapoarte europene care luptă în rândurile grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria reprezintă o ameninţare „imediată“ pentru ţările lor de origine sau de adopţie a apreciat un oficial de rang înalt american, potrivit Mediafax. Jihadiştii europeni sunt mai periculoşi decât cei americani, potrivit unei estimări a Pentagonului. SI ar fi înrolat aproximativ 2.000 de jihadişti europeni, datorită, în principal, prezenţei pe Internet, potrivit serviciilor de informaţii. „Ameninţarea este relativ imediată pentru Europa“, a declarat Matthew Olsen, care conduce Centrul Naţional de Combatere a Terorismului.