Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Senatului şi Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a senatorului Akos Daniel Mora şi a deputatului Ştefan Bucur Stoica, ca urmare a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut ca legale şi temeinice rapoartele de evaluare emise de ANI cu privire la starea de incompatibilitate a acestora, scrie Agerpres. „Menţionăm faptul că au trecut mai bine de opt luni de la emiterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, şi anume, revocarea din funcţie a celor doi membri ai Parlamentului, contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013, potrivit căreia Senatul în plenul său are obligaţia de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate“, se arată într-un comunicat al ANI.
ANI menţionează faptul că deciziile CCR sunt general obligatorii, astfel că art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/ 2010 nu poate fi susceptibil de o altă interpretare în afara celei date de instanţa de contencios constituţional.
„Precizăm faptul că ultimul raport al Comisiei Europene în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România menţionează faptul că Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar şi atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanţelor“, se mai arată în comunicat.