Toate camioanele convoiului rus trimis în Ucraina au revenit sâmbătă pe teritoriul Rusiei, anunţă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
"Întregul convoi de camioane a revenit în Rusia sâmbătă", a declarat, potrivit AFP, Paul Picard, şeful Misiunii OSCE de la frontiera ucraineano-rusă.
Ministerul rus de Externe a confirmat că cele 220 de camioane ale convoiului "umanitar" au revenit pe teritoriul Rusiei.
Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Doneţk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri în Ucraina, a observat sâmbătă camioane care începeau să treacă în Rusia.