Corpul neînsufleţit al lui Robin Williams, care s-a sinucis pe 11 august, a fost incinerat, iar cenuşa a fost împrăştiată în largul coastei Marin County, aproape de locuinţa actorului, în Tiburon, California.
Incinerarea a avut loc la doar o zi după moartea actorului, la vârsta de 63 de ani, pe 12 august, potrivit unui certificat de deces datat 20 august obţinut de Radar Online, precizează Mediafax.ro.
Starul american a fost găsit decedat pe 11 august, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat în ziua următoare că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care păreau a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.