Autorităţile din Bulgaria au depistat apă radioactivă într-o conductă de apă potabilă din satul Krastilţi, relatează Novinite.com.
Testele de laborator au fost efectuate de Inspectoratul local de sănătate din Blagoevgrad în urma sesizărilor primite de la localnici.
Analizezele au arătat că apa nu respectă normele privind uraniul natural. Un ordin pentru încetarea alimentării cu apă a fost emis de autorităţile bulgare şi înmânat primarului localităţii.
Primarul din municipalitatea Sandanski, Andon Totev, a primit sancţiuni administrative. El a declarat că va contesta în instanţă sancţiunile primite şi că a făcut tot posibilul pentru a proteja populaţia de apa radioactivă.
Primarul susţine că a fost oprită alimentarea cu apă, dar localnicii au reuşit să o repornească pe cont propriu.
Totev a mai promis că va aduce cisterne cu apă în sat, însă a contestat acurateţea testelor, spunând că mina de uraniu din apropiere este închisă de peste 35 de ani.
Apă radioactivă într-o conductă care alimenta o localitate din Bulgaria
31 iulie 2014
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
VIDEO: Zeci de victime într-un incendiu la un festival în India
(10 aprilie 2016)
31 vizualizări
Preşedintele uzbekistanului a decedat. Avea 78 de ani
(2 septembrie 2016)
38 vizualizări
21 de elevi au primit îngrijiri medicale, şase fiind duşi la spital, în urma pulverizării unui spray iritant într-o clasă de la Liceul de Industrie Alimentară
(3 octombrie 2018)
42 vizualizări
Carambol la Sinaia
(11 august 2013)
90 vizualizări
34 de persoane salvate cu elicopterele SMURD
(2 martie 2014)
58 vizualizări
Percheziţii DNA în dosarul unui prejudiciu de 10 milioane de euro
(17 decembrie 2013)
99 vizualizări
Un bebeluş a fost salvat de la înec după ce bunica lui a scăpat căruciorul în lacul Herăstrău
(15 iunie 2015)
66 vizualizări
SUA: O biserică a comunităţii afroamericane a fost incendiată şi vandalizată cu mesajul ”Votaţi Trump” în Mississippi
(3 noiembrie 2016)
38 vizualizări
Un copil în vârstă de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea
(14 august 2016)
37 vizualizări
SUA le-au interzis angajaţilor din armată detaşaţi la Paris să se deplaseze în scop privat
(17 noiembrie 2015)
27 vizualizări
Contrabandă: Captură de ţigări de 1 milion de euro în Dolj
(5 martie 2016)
211 vizualizări
Doi pacienţi au murit în urma unor transfuzii la Spitalul "Filantropia" din Craiova
(27 februarie 2017)
72 vizualizări
Verificări DNA la Primăria Cluj-Napoca. Este vizat proiectul de ticketing finanţat din bani europeni
(10 noiembrie 2015)
60 vizualizări
Tonul Rusiei rămâne moderat: Nu vom purta război cu Turcia!
(25 noiembrie 2015)
56 vizualizări
Armata turcă a atacat obiective kurde din nordul Irakului
(6 septembrie 2016)
45 vizualizări
Cinci judeţe, printre care şi Prahova, sub cod galben de vânt şi ninsori viscolite
(20 martie 2017)
91 vizualizări
Aproape 10.000 de poliţişti asigură ordinea la paradele şi spectacolele de Ziua Naţională
(30 noiembrie 2014)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























