Un oraş din China a fost închis, iar 151 de persoane au fost plasate în carantină, după ce un bărbat a murit de ciumă bubonică, vineri, a anunţat presa oficială de la Beijing, preluată de AFP.
Cei 30.000 de locuitori ai oraşului Yumen, din provincia Gansu (în nord-vestul Chinei) nu au voie să părăsească localitatea, iar poliţia a blocat drumurile de acces şi obligă maşinile să ocolească oraşul.
Se pare că victima, un bărbat în vârstă de 38 de ani, ar fi intrat în contact cu o marmotă moartă, probabil infectată.
Oraşul are destul orez, făină şi ulei pentru a-şi hrăni locuitorii timp de o lună, au anunţat autorităţile chineze, precizând că oamenii care sunt în carantină şi locuitorii oraşului sunt în stare stabilă.
Se estimează că, în Evul Mediu, ciuma bubonică a ucis între 75 şi 200 de milioane de oameni. Pandemia de ciumă din anii 1340-1350 a fost considerată drept una dintre cele mai devastatoare din istoria omenirii, ducând la dispariţia a aproximativ 30% - 60% din întreaga populaţie a Europei.
În prezent, ciuma bubonică poate fi tratată cu antibiotice, rata mortalităţii fiind redusă undeva între 1 şi 15 procente în cazurile tratate. Totuşi, cel mai important criteriu care măreşte şansele de supravieţuire este momentul când este administrat tratamentul. Mai exact, pacientul ar trebui să înceapă tratamentul la doar 12-24 de ore de la primele simptome.