Situaţie disperată pentru cel puţin 18 marinari români din Canada, care au decis să intre în grevă, la bordul vasului, încă din 8 iunie, din cauza neînţelegerilor cu angajatorul, scrie Mediafax.
Deşi au rămas fără apă potabilă şi fără alimente, marinarii au anunţat că nu doresc să părăsească vasul până când nu vor rezolva litigiul cu armatorul, care de curând a intrat în insolvenţă. În prezent, băncile au preluat nava şi depun eforturi pentru a le restitui marinarilor sumele restante, precum şi pentru a-i aduce acasă.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, marinarii români au primit în cursul zilei de marţi alimente de la parohia ortodoxă locală, starea lor de sănătate fiind una bună, informează agenţia Mediafax.
Consulatul de la Toronto a informat că marinarii români, alături de căpitanul lor rus, au intrat în grevă, încă din 8 iunie, la bordul unei nave comerciale, care se află în prezent ancorată în portul Oshawa, din provincia canadiană Ontario.
Conform Sindicatului internaţional al marinarilor din Canada, marinarii români şi căpitanul lor nu au mai fost plătiţi din aprilie. Nava acestora a ajuns în apele canadiene în urmă cu o lună venind din Europa, a anunţat Vince Giannopoulos, inspectorul Federaţiei internaţionale a muncitorilor în transporturi.
Potrivit presei canadiene, marinarii români au cerut pescarilor din zonă să le furnizeze câteva echipamente pentru a prinde peşte, din cauza proviziilor alimentare insuficiente.
Noile informaţii publicate de presa canadiană anunţă că un nou investitor străin ar fi interesat să plătească salariile marinarilor, permiţând totodată navei să plece din port.