Şase persoane se află în stare gravă în Franţa după ce au luat parte la un studiu clinic pentru un laborator european anonim care testa un nou medicament, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii din Franţa citat de agenţia Reuters.

Ministerul nu a precizat pentru ce anume urma să fie utilizat acest medicament, însă a declarat că cei şase voluntari, dintre care unul este în comă, au fost într-o stare bună de sănătate până la luarea medicamentelor din cadrul acestui studiu, pe cale orală, la o clinică din Bretania, în nordul Franţei.

Canalul francez de televiziune iTele a afirmat că cercetarea se făcea pentru un calmant conţinând canabis şi a avut loc la un laborator din Rennes.

„Acest test a fost efectuat într-o clinică privată specializată în efectuarea studiilor clinice”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Toate studiile cu privire la medicamente au fost suspendate şi toţi voluntarii care luau parte la cercetări au fost revocaţi din această activitate benevolă, mai notează Reuters.