Cei care merg la mare la început de săptămână nu vor mai plăti taxa de pod. Singura condiţie este aceea de a trece de barieră luni înainte de ora 14.00.
Măsura a fost luată de autorităţi pentru a evita blocajele de pe Autostrada Soarelui, în sezonul estival. Aşa se face că acum, din cele şapte zile ale unei săptămâni în patru se poate trece pe podul de la Cernavodă fără bani.
Aglomeraţia creată la începutul acestei săptămâni la staţiile de taxare de la Feteşti, acolo unde s-au format cozi de kilometri, a convins autorităţile să renunţe şi în ziua de luni, până la ora 14.00, la taxa de traversare a podului de la Cernavodă, precum şi în zilele de sărbătoare legală.
În urmă cu o lună, s-a decis eliminarea taxei pe Autostrada Soarelui în zilele vineri, sâmbătă şi duminică, până la 31 august.