Potrivit credinţei ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos românii sărbătoresc Înălţarea Domnului. Se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este “Hristos s-a înălţat! – Adevărat s-a înălţat!”.

Se spune că după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredinţându-i de puterea sa şi dându-le ultimele învăţături. El a mâncat alături de ucenici, aşa cum făcuse odinioară. După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere şi înţelepciune divină pentru a merge în lume şi pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunţă a doua venire a lui Iisus, întocmai ca şi Înălţarea, având la dreapta şi la stânga doi îngeri mari şi luminoşi.

În această sfântă zi, în unele zone ale ţării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării. În alte zone, feţele şi feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.

Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paşti până la Înălţare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi şi ajung direct în Rai.

Se fac pomeni pentru morţi

De Înălţare se fac pomeni şi se împart pentru morţi, în special brânza, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Casele şi mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

Femeile nu împrumuta sare şi nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

O vorbă din bătrâni spune că pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.

Dacă de Paşte creştinii se salută între ei adresându-şi cuvintele "Hristos a înviat!", în această zi de mare sărbătoare, creştinii folosesc formula de salut "Hristos s-a înălţat!". După Ispas, salutul între creştini revine la forma sa iniţială de dinainte de Paşte. Înălţarea Domnului

De Ispas, femeile cu rude care au decedat în anul respectiv trebuie să dea de pomană celor săraci băutura, azime şi ceapă verde, în unele zone împărţindu-se chiar lapte dulce fiert cu păsat. Se spune că în ziua sărbătorii de Înălţare, sufletele celor morţi se înălţa la cer şi pentru a putea străbate acest drum au nevoie de merinde. În acelaşi timp, bucatele pregătite pentru această zi sunt la fel de îmbietoare ca şi cele de Paşti. În Muntenia se vopesc ouă roşii care se împart pentru sufletul celor dragi, pentru ca cei în nefiinţă să aibă lumina şi bucurii acolo unde au ajuns. În unele zone, s-a păstrat şi tradiţia ca cel care primeşte să întoarcă gestul la rândul său dăruind un mănunchi de maturi.

Totodată, despre cei care mor în ziua de Ispas se spune că ajung direct în ceruri. Mai mult, cerurile sunt deschise intre sărbătoarea Paştelui şi cea a Înălţării...

De ce se mai numeşte însă în popor sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ispas? Conform legendei şi miturilor româneşti, Ispas este de fapt numele bărbatului care, ascuns pe după nişte pietre, a privit Înălţarea Domnului mut de uimire. Pentru ca Ispas era bucuros şi vesel, sărbătoarea Ispasului este una a voioşiei şi a bucuriei.

Se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În toate bisericile ortodoxe se face pomenirea eroilor români.

Credinţe populare de Ispas. Paştele Cailor

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut.
Această tradiţie mai este cunoscută şi că Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Pastele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.

Frunze de leuştean la ferestre

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Despre leuştean se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morţi, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot roşi ouă. Sunt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sunt puşi la căruţă, primesc fân proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor.

Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane.

În noaptea şi ziua de Ispas se culeg şi sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să alunge relele. Feţele şi femeile se încing peste mijloc cu leuştean