Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că infrastructura din sistemul de educaţie va beneficia de o investiţie de 200 milioane de euro din fondurile structurale neutilizate între 2007-2013, iar alte 500 de milioane de euro vor fi alocate până în 2020, pentru obiective deja începute sau unele noi.
Prezent, sâmbătă, la Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, că 2014 este anul în care după mult timp în care nu au mai fost investiţii "masive" în infrastructura educaţională, se revine cu un buget important din fonduri structurale, transmite corespondentul Mediafax.
"Anul 2014 este cel în care după mulţi ani în care nu au mai fost investiţii masive în zona de educaţie, revenim cu un buget important din fonduri structurale. Vorbim de peste 200 de milioane de euro din fondurile structurale neutilizate în perioada 2007-2013, care sunt la dispoziţia Ministerului Dezvoltării, respectiv a primăriilor, pentru investiţii în infrastructura educaţională. În acelaşi timp, pentru perioada 2014-2020 vorbim despre o alocare de peste jumătate de miliard de euro pentru a continua obiectivele de investiţii deja începute sau pentru unele noi. Sunt peste 1.400 de obiective începute şi neterminate", a subliniat ministrul Educaţiei.
Ministrul Pricopie promite investiţii de 700 de milioane de euro în infrastructura din educaţie
9 februarie 2014
- citeşte totul despre:
- ministrul,
- investitie,
- educationala,
- ministerului,
- sistemul,
- fondurile,
- dezvoltarii,
- beneficia,
- dispozitia
(129 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur in apropiere de Ploiesti !
(14 februarie 2021)
1248 vizualizări
Guvern: Tratamentul fără interferon, pe lista medicamentelor gratuite
(20 octombrie 2015)
59 vizualizări
Ministrul Educaţiei: Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu
(23 mai 2022)
81 vizualizări
Cum va arăta noul an şcolar. Ce decizii ar putea lua ministrul Educaţiei
(9 iunie 2020)
138 vizualizări
Este oficial: Românii au o nouă zi nelucrătoare
(18 noiembrie 2016)
462 vizualizări
Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul Şcoala după şcoală
(1 august 2015)
261 vizualizări
Superstiţii la sărbătoarea Mucenicilor, ziua în care munca este interzisă
(9 martie 2025)
574 vizualizări
Contribuţia la Sănătate, eliminată pentru beneficiarii venitului minim garantat
(8 martie 2018)
689 vizualizări
Ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara, de joi până sâmbătă dimineaţă
(4 mai 2017)
205 vizualizări
Peste 7.600 de pomi de Crăciun confiscaţi şi amenzi de peste 1,5 milioane de lei, în urma unor controale
(23 decembrie 2016)
116 vizualizări
Atac armat la Mangalia. O persoană a decedat
(19 august 2019)
220 vizualizări
Incredibil! Un şofer a fost prins beat de 3 ori în aceeaşi zi!
(11 martie 2016)
269 vizualizări
Tudor Gheorghe, insultat şi criticat de un membru USR şi un fost ministru: ”Un ticălos absolut”
(29 ianuarie 2020)
91 vizualizări
Majestatea Sa Regele Mihai I împlineşte azi 95 de ani
(25 octombrie 2016)
63 vizualizări
Dăncilă: Continuăm programul Start Up Nation într-o formă simplificată, care să răspundă mai bine aşteptărilor tinerilor
(7 decembrie 2018)
47 vizualizări
Ora de vară 2024. Când se dă ceasul înainte cu o oră
(5 martie 2024)
122 vizualizări
Principesa Margareta îşi serbează ziua de naştere la Castelul Peleş
(24 martie 2015)
214 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























