Pe tot parcursul activităţii sale, fiecare companie angajatoare, indiferent că este privată sa aparţine statului, trebuie să accepte de la salariaţii săi solicitarea de a acorda concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă sau pentru alte cazuri, conform legislaţiei în vigoare. Iată de câte zile de concediu medical poţi beneficia într-un an.

 

Câte zile de concediu medical îţi poţi lua în 2022

 

Concediul este unul din drepturile pe care orice angajat din România le are, indiferent că lucrează la stat sau la privat, drept pe care orice companie trebuie să îl respecte, potrivit legii.

 

Angajatorii în general şi persoanele responsabile de resurse umane în special trebuie să cunoască tipurile de concedii medicale, modalităţile de acordate, condiţiile legale de acordare şi ultimele reglementări legale în domeniu.

 

Aşadar, numărul maxim de zile de concediu este de cel mult 183 într-un interval de un an, începând cu prima zi de la îmbolnăvire. Atunci când vine vorba de acordarea concediului si a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unor boli speciale, durata maximă poate ajunge până la 1 an si 6 luni, în condiţiile legii.

 

Cum poate fi prelungit un concediu medical

În cazul prelungirii concediului medical, salariatul trebuie să se prezinte la medicul curant cu cel puţin 24 de ore înainte de ca acesta să expire. De asemenea, va avea nevoie de următoarele acte:

 

  • Adeverinţă de salariat cu specificarea numărului de zile de concediu medical pe ultimele 12 luni;
  • Copie xerox după concediul medical iniţial;
  • Bilet de trimitere de la medicul de familie.

Concediul medical poate fi prelungit la recomandarea medicilor primari ori a medicilor specialişti din ambulatoriu de specialitate sau spital în perioade succesive de maximum 31 de zile până la totalul de 90 de zile calendaristice pe parcursul unui an, socotit de la prima zi de îmbolnăvire.

 

Conform OUG nr. 158/2015 se pot acorda următoarele tipuri de concedii medicale:

 

  • concediu medical şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afară muncii;
  • concediu medical şi indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate că urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
  • concediu medical şi indemnizaţie pentru maternitate;
  • concediu medical şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • concediu medical şi indemnizaţie de risc maternal.

 

Cât este plătit concediul medical, în funcţie de diagnostic

În funcţie de diagnosticul pe care medicul l-a scris pe certificatul de concediu medical, angajatorul va plăti un anumit procent din salariul brut. Descoperă care este procentul de plată aferent fiecăruia:

 

  • Boală obişnuită – 75%
  • Accident în timpul deplasării la/de la locul de muncă – 100%/80%
  • Accident de muncă – 100%/80%
  • Boală profesională – 100%/80%
  • Boală infectocontagioasă din grupa A – 100%
  • Urgenţă medico-chirurgicală – 100%
  • Carantină – 75%
  • Sarcină şi lăuzie – 85%
  • Îngrijire copil bolnav în vârsta de pana la şapte ani sau copil cu handicap pentru afecţiuni intercurente, pana la împlinirea vârstei de 18 ani – 85%
  • Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru – Fără a depăşi 25% din baza de calcul
  • Trecerea temporară în altă muncă – Fără a depăşi 25% din baza de calcul
  • Tuberculoză – 100%
  • Boala cardiovasculară – 75%
  • Neoplazii, SIDA – 100%
  • Risc maternal – 75%

 

 

 

 

Sursa: www.stiridinlume.ro