Mai mulţi cetăţeni care au accesat rubrica ”matrimoniale” existentă pe un site specializat în mică publicitate au rămas fără bani în cont după ce au acceptat să cumpere serviciile unei tinere care vindea videoclipuri erotice în care ea era protagonista.

 

Naivi, clienţii au acceptat să plătească filmele trimiţând fotografii ale cardurilor bancare, crezând că aşa se procedează atunci cânt trebuie să efectuezi o plată online. Când s-au trezit cu zero lei în cont, oamenii au cerut ajutorul autorităţilor.

 

Unul dintre clienţii păgubiţi, Sorin Denis M., a mărturisit că în august 2020 a accesat site-ul publi24.ro, rubrica matrimoniale, unde a găsit un anunţ al unei persoane de sex feminin, care transmitea contra cost, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, clipuri video cu aceasta în ipostaze sexy.

 

Interesat de afacere, bărbatul, un tânăr din Caraş-Severin, a luat legătura cu persoana respectivă care i-a solicitat fotografii cu cardul bancar, faţă/verso, unde sunt menţionate datele de identificare ale cardului.

 

Convins că aceasta este procedura, bărbatul s-a conformat în vederea plăţii contravalorii imaginilor şi clipurilor video transmise. Nu i s-a părut nimic bizar că imediat ce a primit fotografiile cu cardul ”domnişoara” i-a blocat accesul la numărul ei de telefon.

 

A realizat ce făcuse abia o lună mai târziu când a dorit să facă o plată cu cardul, dar a fost înştiinţat că nu are fonduri suficiente, fapt pentru care s-a deplasat la o sucursală a bănci pentru eliberarea unui extras de cont. În acel moment, bărbatul a constatat că suma de 13.000 lei, a fost transferată, fără acordul său în data de 10.09.2021 către conturi Orange Money şi BT Pay, tranzacţii efectuate fără să-şi dea acceptul. În aceeaşi situaţie a fost şi un alt bărbat care, printr-un procedeu similar, a rămas fără banii strânşi pentru a plăti grădiniţa copilului. În cont mai avea suma de 6 lei, fiindu-i retrasă suma de 3.850 lei fără acordul lui, de către persoane necunoscute după o ”afacere” cu un client găsit pe acelaşi site de anunţuri.

 

Se pare că cei doi nu sunt nici pe departe singurii păgubiţi. Ancheta declanşată de autorităţile din Caras Severin a dus la doi indivizi, Liviu Rubină şi Jozsef Lakatos, care au recunoscut faptele săvârşite, declarând că, în perioada iulie-septembrie 2020, au racolat mai multe persoane prin intermediul site-ului www.publi.24.ro, rubrica matrimoniale, cărora le solicitau datele cardurilor bancare pe care ulterior le introduceau în aplicaţia Orange Money şi BT Pay după care retrăgeau toţi banii de pe acestea.

 

Cei doi, Rubină şi Lakatos, mai sunt trimişi în judecată într-un dosar similar care se află pe rolul Tribunalului Timiş. În această cauză, procurorii timişeni au dispus sechestrarea sumelor de bani, 69.900 lei 2.600 lei şi 250 euro, găsite în locuinţa infractorilor în timpul percheziţiilor.

 

În această fază a procesului, infractorii au primit pedepse de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii la Primăria Timişoara, sentinţa nefiind definitivă.

 

 

 

Sursa: www.ziare.com