Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, afirmă că peste 7.000 de agenţi economici care au primit sprijin financiar în perioada pandemiei de COVID-19 nu au depus rapoartele de progres şi riscă să piardă banii dacă nu le depun până la 30 aprilie, termenul până la care a fost prelungită posibilitatea de a depune documentele, scrie News.ro.

 

"Avem o situaţie specială cu Măsura 1 şi 2. Se ştie şi s-a reclamat şi s-a discutat în spaţiul public că în cazul Măsurii 1 aproximativ 3.000 de beneficiari din, cred, 17.500, iar la Măsura 2, trei mii şi trei sute de beneficiari din cei aproape 17.000 au fost puşi în situaţia de a fi notificaţi de către minister pentru a returna banii, pentru un motiv prevăzut în contractul de finanţare şi în Ordonanţa care a stat la bază: faptul că nu au depus acele rapoarte de progres în termenele prevăzute. Era un termen de decădere de 90 de zile la Măsura 1, de 180 de zile... aveau timp să facă lucrul ăsta, nu l-au făcut. Iar la Măsura 2, toţi agenţii economici au apelat la consultanţi. Stau să mă întreb: cum şi-au făcut treaba consultanţii până la capăt?”, a declarat Daniel Cadariu, marţi seară, la TVR.

 

Ministrul a explicat că prin lege termenele de depunere a rapoartelor de progres au fost prelungite până la finalul lunii aprilie. În acest context, el a făcut apel la firme să depună documentele, pentru a nu fi nevoite să returneze ajutorul financiar primit. "Mai avem un interval de doar 10 zile. Fac apel la toţi acei agenţi economici care sunt în situaţia de au primit aceste notificări să încarce până la 30 aprilie pe platformă, acele rapoarte de progres, pentru că au fost repuşi în termen, pentru a păstra acei bani. Sunt bani europeni, nu ajută pe nimeni să-i rambursăm”, a spus ministrul.

 

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro