Avertisment îngrijorător transmis de specialiştii de la ANM. Potrivit meteorologilor, în cele mai importante masive montane din ţară există risc însemnat de avalanşe. În plus, conform anunţului făcut de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea este mai rece decât ar fi normal la această perioadă şi sunt zone în care va ninge, acest lucru accentuând pericolul.

 

Zăpada a început să se topească

În Munţii Bucegi stratul de omăt a început să se topească, însă cel mai înalt vârf din masiv, Vârful Omu, este încă sub zăpada.

 

„La peste 1800 m, răcirea accentuată a vremii a adus o uşoară stabilizare a stratului vechi şi umezit, care a îngheţat. În partea superioară a stratului întâlnim 15-20 de zăpadă proaspătă, iar în apropierea crestelor sunt formate plăci noi de vânt, îndeosebi pe versanţii estici. În zonele adăpostite sunt depozite mai consistente de zăpadă. Riscul declanşării avalanşelor mici şi medii va fi însemnat, la supraîncărcări oricât de mici şi pe pantele mai înclinate.

 

La altitudini mai mici de 1800 m, stratul de zăpadă s-a redus considerabil, fiind mai consistent la altitudini de peste 1600 m. Riscul producerii avalanşelor va fi moderat, fiind prezent în zonele cu depozite mai mari de zăpadă, la supraîncărcări mari şi pe pantele înclinate. Răcirea vremii a adus stabilizare a stratului”, anunţă meteorologii ANM.

 

Cod galben, duminică

Duminică, 3 aprilie, în intervalul 10:00 – 22:00, a fost valabil un cod galben ce a vizat aproape jumătate din teritoriul României. S-au anunţat intensificări ale vântului în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi ninsori însemnate cantitativ locale în Carpaţii Orientali şi Occidentali precum şi în zonele joase din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ.

 

Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost prezentate câteva recomandări pentru populaţie. Iată ce ar trebui să facă cei din zonele vizate de codul galben emis de ANM:

 

„În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

 

Evitaţi să porniţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informaţi-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

 

Înainte de plecare, asiguraţi-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.)”, mai arată postarea de duminică pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

 

S-a redeschis Transbucegi

Una dintre cele mai frumoase şosele din Munţii Bucegi, de cele mai multe ori închisă în timpul iernii din cauza zăpezii şi a avalanşelor, Transbucegi, s-a redeschis pentru trafic. Astfel, turiştii care vor să ajungă în zona staţiunii Padina-Peştera pot acum să folosească şi spectaculosul drum DJ713 pentru a ajunge la destinaţie. Din cei 16 kilometri de drum, şase kilometri sunt pe teritoriul judeţului Prahova, iar 10, pe cel al judeţului Dâmboviţa.

 

Drumul a costat peste 10 milioane de euro, bani proveniţi de la cele două Consilii Judeţene şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar acum turiştii se pot bucura de peisaje de vis în drumul lor spre staţiunea de unde se poate pleca în diferite trasee.

 

 

 

 

sursa: www.impact.ro