Peste 60% dintre cetăţenii UE opriţi şi interogaţi la intrarea în Marea Britanie, pe cale maritimă, de către poliţiştii de frontieră, după Brexit, sunt din România, arată cifrele oficiale, relatează The Guardian. Această statistică ridică mari semne de întrebare cu privire la o posibilă discriminare, însă acuzaţia este negată de administraţia britanică, potrivit sursei citate.
Astfel, datele guvernamentale au arătat că în prima jumătate a acestui an, 7.249 de persoane au fost oprite fie în porturile maritime, fie pe rutele Eurotunnel şi Eurostar. Cifrele reprezintă o creştere de cinci ori faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, când libera circulaţie între statele membre ale UE era încă în vigoare pentru toţi cei care doreau să lucreze în Marea Britanie.
Cetăţeni Uniunii Europene au fost opriţi atât în porturile din Marea Britanie, inclusiv Portsmouth, Dover, Harwich şi Holyhead, şi în punctele de frontieră franceze în care operează şi funcţionari britanici, inclusiv Gare du Nord pentru Eurostar, Coquelles pentru Eurotunnel şi porturile Calais şi Dunkerque.
Dintre cetăţenii UE opriţi în primele şase luni ale anului 2021, 4.482 erau din România, mult mai mult în comparaţie cu cetăţenii altor ţări – 600 de bulgari şi 400 de polonezi. Diferenţele sunt vizibile şi faţă ce cetăţenii din nordul Europei, care nu au fost afectaţi aproape de loc de noile reguli de migraţi. În cele şase luni au fost opriţi doar 5 danezi, 59 de belgieni şi 144 de francezi.
Firma de avocatură Bates Wells, care a analizat cifrele guvernamentale, arată că, deşi datele ar putea reflecta un număr disproporţionat de români care încearcă să intre în Marea Britanie, situaţia ridică mari semne de întrebare cu privire la o posibilă discriminare la frontieră.
„Este legitim să se facă verificări generale în vederea controlului imigraţiei ilegale, dar aceste ultime cifre pun întrebarea dacă există o agendă ascunsă. Oprirea la frontieră poate fi traumatizantă şi există riscul ca ofiţerii de imigraţie să vizeze persoane nevinovate. Profilarea rasială este discriminatorie şi trebuie oprită dacă are loc”, a spus Chetal Patel, avocat în domeniul imigraţiei şi partener la Bates Wells, citat de The Guardian.
De partea cealaltă, Guvernul britanic a negat însă aplicarea vreunui criteriu de acest fel. „Acuzaţia că facem profilări rasiale este falsă şi nefondată”, a răspuns un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic, pentru sursa citată
Suspiciune de discriminare a românilor la intrarea în Marea Britanie
16 septembrie 2021
- citeşte totul despre:
- marea britanie,
- frontiera,
- discriminare,
- romani,
- ue,
- criteriu
(66 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Panică pe aeroportul Otopeni din cauza unui incendiu. 500 de oameni au fost evacuaţi
(23 februarie 2020)
146 vizualizări
Ministerul Sanatatii anunţă inceperea campaniei de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2019-2020
(24 septembrie 2019)
74 vizualizări
Călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierile trenurilor
(5 decembrie 2014)
215 vizualizări
Percheziţii la 80 de adrese din Bucureşti şi din opt judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 9 milioane de euro
(10 august 2017)
418 vizualizări
Paşapoartele vor fi eliberate gratuit de la 1 februarie 2017
(14 ianuarie 2017)
916 vizualizări
Turiştii care merg litoral în perioada 30 aprilie – 3 mai se pot vaccina cu Pfizer în cele două fluxuri puse la dispoziţie în centrul din Pavilionul Expoziţional, fără programare.
(29 aprilie 2021)
54 vizualizări
Sporul de 15% la salariu pentru persoanele cu handicap, reintrodus în legea salarizării
(18 mai 2017)
106 vizualizări
Soluţia Guvernului pentru "Cuminţenia Pământului": Plăteşte aproape integral din buget şi speră să recupereze banii, din donaţii
(6 octombrie 2016)
69 vizualizări
Dosarul Revoluţiei: CEDO obligă statul să le dea câte 15.000 de euro celor 17 români care au făcut plângere
(23 februarie 2016)
170 vizualizări
Proiect pentru îmbunătăţirea programului de protecţia martorilor
(6 iulie 2013)
106 vizualizări
IGSU: Peste 5.000 de pompieri militari cu peste 3.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în zonele vizate de avertizările de vreme rea
(26 februarie 2018)
103 vizualizări
Ministrul de Interne despre propunerile de relaxare: Renunţăm la mască pe plajă, în vârf de munte, la sala de sport şi bazinul de înot, de la 1 iunie
(7 mai 2021)
94 vizualizări
Drulă: „Se trece de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanţă”
(8 iunie 2021)
37 vizualizări
Trafic record pe aeroporturile din România
(2 august 2017)
296 vizualizări
Secretar de stat din Ministerul Sănătăţii: Ne aşteptăm la 1.500 de cazuri noi pe zi în luna septembrie
(19 august 2021)
24 vizualizări
Noi proceduri pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe carosabil şi trotuar
(16 decembrie 2016)
684 vizualizări
Plafon de împrumut de 700 de milioane lei pentru primăriile care au nevoie de ajutor de încălzire
(24 octombrie 2015)
137 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























