În fiecare an, pe 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul. În popor, această sărbătoare se mai numeşte şi Ziua Crucii şi este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

“Conform tradiţiei populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.  În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor”, spun specialiştii în etnografie şi folclor în cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.   Ziua Crucii este o sărbătoare populară, sinonimă cu Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Pământul, deschis pentru plante, insecte şi reptile la Alexii (17 martie), se închide, după şase luni, la Ziua Crucii. “Cele două sărbători plasate în preajma echinocţiilor de primăvară (Alexii) şi de toamnă (Ziua Crucii) împărţeau calendarul popular în două anotimpuri de şase luni: vara (17 martie-14 septembrie) şi iarna (14 septembrie-17 martie).

La Ziua Crucii florile se plâng una alteia că se usucă, iar cele care înfloresc după această dată, în special brânduşa de toamnă şi fragii sunt „necurate“ şi aparţin morţilor. În sudul ţării începe culesul viilor şi bătutul nucilor”

Tot în această zi, preotul sfinţeşte via şi butoaiele de vin, pentru ca şi în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi astăzi. Ei trebuie păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viţă uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură şi muzică.