Aproape 39.000 de candidaţi, din care 24.988 din promoţia 2020 - 2021, s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de bacaluareat, care începe luni, cu proba scrisă de Limba şi literatura română.

 

”Aproape 39.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului naţional de bacalaureat 2021, începând de luni, 16 august. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 24.988 de candidaţi provin din promoţia 2020 - 2021, iar 13.958 de candidaţi din promoţiile anterioare”, anunţă duminică Ministerul Educaţiei.

 

Probele scrise sunt programate în săptămâna 16 - 19 august, după următorul calendar:

 

Procedurile de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în intervalul 23 - 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.

 

Afişarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

 

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (1 - 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

 

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

 

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

 

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

 

Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a Bacalaureatului.

 

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

 

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

 

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

 

Toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-19 valabile la prima sesiune se vor aplica şi la cea de a doua sesiune a bacalaureatului.

 

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 - 19 august, între orele 8:00 - 16:00.

 

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

 

 

 

Sursa: www.news.ro