Raluca Paraschiv, o femeie specializată în dansuri orientale, cu atestat de make-up artist, a fost angajată în cadrul companiei SMART SA, filiala de mentenanţă a transportatorului naţional de energie Transelectrica.

 

Potrivit G4Media, care citează surse politice, femeia ar fi fost recomandată spre angajare de politicieni liberali din sectorul 4 al Capitalei, deşi ea nu ar fi membră de partid.

 

Postul scos la concurs este cel de “consilier în cadrul entităţii organizatorice consilieri din executivul societăţii”, însă nu este clar pe ce funcţie a fost angajată efectiv Raluca Paraschiv şi nici condiţiile de organizare a concursului.

 

SMART SA este Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport, fiind o filială a companiei naţionale de transport al energiei electrice Transelectrica, care deţine 70% din acţionariat.

 

A lucrat la Poliţia Rutieră

 

Raluca Paraschiv a absolvit Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, apoi, sub numele de scenă “Ayana”, care în limba arabă înseamnă  “Floare frumoasă”, ea a practicat dansuri orientale.

 

Printre altele, Raluca Paraschiv a fost angajată a Poliţiei Rutiere Bucureşti. Ea a ocupat postul de responsabil cu protecţia muncii în perioada în care poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa într-un accident. Gigină deschidea atunci coloana oficială a lui Gabriel Oprea, la acea vreme ministru de Interne.

 

Când a avut loc tragedia, tatăl Ralucăi Paraschiv, Toader Paraschiv, era secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

 

În acea perioadă, presa tabloidă îi spunea Ralucăi Paraschiv “sexy-poliţista”.

 

Ulterior, Raluca Paraschiv s-a specializat în machiaj şi a înfiinţat “Academia de Make-up Raluca Paraschiv”.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro