Vicepremierul Dan Barna a anunţat că, în cadrul coaliţiei guvernamentale, a fost discutată adoptarea mai multor măsuri pentru stimularea vaccinării în mediul rural. Printre acestea se numără posibilitatea organizării unor loterii cu câştiguri în utilaje agricole, vouchere, bonuri, tichete, însă nu acordarea de bani. Barna a mai spus că s-a mai discutat, pentru a preveni un val patru al pandemiei, varianta condiţionării accesului la servicii neesenţiale, cum ar fi accesul la mall, de vaccinare.
Premierul Florin Cîţu spune că încă nu a fost luată o decizie finală în acest sens. ”Nu s-a luat nicio decizie şi nu e bine să aruncăm în spaţiul public astfel de informaţii. Să vedem înainte toate propunerile pe masă şi apoi vedem ce decizii luăm”, a precizat premierul.
Principalele declaraţii ale vicepremierului Dan Barna:
- Am discutat chiar în şedinţa de coaliţie acest subiect şi e clar că trebuie să venim cu măsuri de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare. Probabil valul 4 va avea efect.
- Sunt două tipuri de măsuri: de încurajare a vaccinării, dar şi pentru cadre medicale, pentru accesul la servicii neesenţiale, să fie condiţionată de vaccinare. Mersul la mall, de pildă, să fie condiţionat de vaccinare.
- Dacă nu reuşim să creştem procentul de vaccinare, vom avea cu toţii probleme. Gândim toate variantele să convingem oamenii din mediul rural să se vaccineze. Se discută diverse variante de vouchere, stimulente, bonuri, tichete, nu bani direct. S-a discutat şi posibilitatea unei loterii în utilaje agricole.
- Vaccinarea e singura soluţie, nu avem altă şansă.
De la începutul campaniei naţionale de vaccinare şi până în prezent, în România au fost vaccinate 4.918.657 de persoane, dintre care 4.762.837 cu schema completă. Conform datelor ECDC, cu 30% din populaţia eligibilă vaccinată complet, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană, înaintea Bulgariei (16,5%).
Sursa: www.biziday.ro