Noile date care vin de la Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite şi care arată că persoanele vaccinate nu se îmbolnăvesc şi nu transmit virusul sunt veştile bune de care aveam nevoie în pandemie, consideră doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”. Faptul că, în ciuda acestor veşti  bune, se recomandă totuşi păstrarea unor măsuri de prevenţie are o logică, pentru că vrem să închidem pandemia, spune medicul.

 

„Pandemia nu se închide precum o uşă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Şi atunci, am nevoie să mă vaccinez şi am nevoie de măsurile de prevenţie pentru ca virusul să dispară uşor-uşor din circulaţie. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp - n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate şi lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, a arătat, miercuri seara, la Digi24, medicul infecţionist.

 

„Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă şi probabil că 70 la sută din populaţia globului va fi imunizată şi atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. Lucrurile nu se pot închide dintr-odată. Altfel spus, închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecţia SARS-CoV-2. Facem diferenţa între a mai exista virusul şi a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranţă nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, a explicat medicul Adrian Marinescu.

 

Un orizont de timp pentru aceasta este însă greu de indicat, pentru că depinde de nişte factori dinamici. „Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situaţie mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunţăm la măsurile de prevenţie e greu de spus şi întrebarea e: vom renunţa la purtarea măştii în spaţiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spaţiile deschise, o să o luăm treptat. Aşa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, şi cele de relaxare vor veni de asemenea”, a punctat Adrian Marinescu.

 

„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aş gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aş gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor şi mă aştept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se aşeze treptat şi în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balş”.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro