Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural vor funcţiona, cel mai probabil, din luna aprilie, spune medicul Valeriu Gheorghiţă. Autorităţile se gândesc inclusiv la înfiinţarea unor centre mobile în cabinetele medicilor de familie.

 

Cel mai probabil vaccinul Johnson & Johnson va primi zilele următoare autorizare, iar calendarul de livrare ar trebui aplicat din aprilie, a declarat, duminică seara, medicul Valeriu Gheorghiţă.

 

Acesta a precizat că deocamdată nu se ştie câte doze va primi România, însă avantajul este administrarea unei singure doze.

 

„Pentru anumite campanii – la sate de exemplu – este mult mai uşor de gestionat. La un moment dat şi în România se va întâmpla acelaşi lucru, să mergem noi să întâmpinăm fiecare persoană. Chiar mă gândeam zilele trecute, la piaţă, ce bine ar fi să fie un centru mobil la intrarea în piaţă”, a spus acesta la Antena3.

 

Întrebat dacă este posibilă înfiinţarea centrelor mobile în pieţe, medicul a răspuns: „Vor fi disponibile astfel de abordări. Strategia noastră nu este fixă, urmează să mergem cu centre mobile în mediul rural”.

 

În ce priveşte momentul în care se va întâmpla acest lucru, Valeriu Gheorghiţă a afirmat că totul depinde de numărul de doze disponibile, iar fezabil i se pare luna aprilie.

 

Autorităţile se gândesc inclusiv la înfiinţarea unor centre mobile în cabinetele medicilor de familie.

 

Restrictia pentru AstraZeneca, ridicată

 

Pe de altă parte, restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi ridicată luni, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

 

„Chiar de mâine s-ar putea ridica această restricţie şi se pot face programări”, a anunţat acesta.

 

Medicul a precizat că decizia se va lua în baza datelor ştiinţifice: „Nu aş vrea să se lase înţeles faptul că ridicăm această limită de vârstă pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin, ci pentru că avem cel puţin trei recomandări importante”.

 

„Este important să asigurăm accesul la vaccin a cât mai multe persoane”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

 

Acum, vaccinul AstraZeneca este administrat persoanelor cu vârste de până la 55 de ani.

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.spotmedia.ro