Programul Autobuze şcolare revine în municipiul Cluj de astăzi, odată cu reînceperea cursurilor în clase, scrie Actual de Cluj, iar primarul Emil Boc anunţă că municipalitatea a cumpăart zece autobuze noi pentru transportul elevilor.

 

Accesul elevilor se va face doar pe uşa din faţă, zonă în care au fost instalate dispensere pentru dezinfectant. Poliţiştii locali vor asista copiii la urcare/coborâre în/din autobuze şi la trecerea străzii, după care aceştia sunt preluaţi de profesori. În toate mijloacele de transport va fi obligatorie purtarea măştii de protecţie.

 

Elevii sunt preluaţi din cartierele oraşelor pentru a fi aduşi la şcoală. Cele 14 trasee pentru transportul elevilor pot fi consultate în detaliu la acest link: http://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/transport-elevi

 

„Autobuzele achiziţionate corespund tuturor normelor europene în domeniu, pentru a oferi elevilor clujeni cele mai bune condiţii de transport. 2 vor intra în circulaţie de luni, iar restul vor intra pe trasee pe parcurs, după finalizarea procedurilor legale necesare. Poliţia Locală va asigura în continuare prezenţa a cel puţin unui poliţist local în fiecare autobuz şcolar, pentru ca elevii să se deplaseze la şcoală în deplină siguranţă”, a scris primarul Boc pe contul de Facebook.

 

Transport special pentru elevi şi în Iaşi

 

Şi în alt mare oraş, Iaşi, primăria a prevăzut un transport special pentru elevi odată cu reluarea cursurilor.

 

Astfel, elevii ieşeni vor putea ajunge la şcoală cu autobuzele şi tramvaiele speciale puse lor la dispoziţie. Autobuzele şi tramvaiele respective vor circula doar în intervalul orar 07:00 – 08:00 şi atunci când elevii vor ieşi de la cursuri. Se va stabili al doilea interval orar în funcţie de programul acestora, scrie Ziarul de Iaşi.

 

Primăria Bucureşti a desfiinţat liniile speciale

 

Primăria Bucureşti a desfiinţat liniile speciale care transportau elevii din 6 şcoli, un proiect-pilot iniţiat de fostul primar, Gabriela Firea. Nicuşor Dan a susţinut că proiectul era destinat doar elevilor din 6 şcoli din cele 600 ale Capitalei şi, în raport cu numărul de beneficiari, genera costuri foarte mari, de 564.000 lei + TVA în fiecare lună.

 

Dan a explicat că erau folosite 16 linii de transport şi a catalogat proiectul fostului primar drept ”măsură populistă”, în condiţiile în care toţi elevii beneficiază de transport în comun gratuit pe toate liniile din Bucureşti.

 

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro