Raed Arafat a precizat vineri seară la Realitatea Plus că, în ciuda redeschiderii restaurantelor, nu va fi permisă organizarea nunţilor, a botezurilor sau a meselor festive. Nerespectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi va atrage o nouă suspendare a activităţii, a subliniat Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
”Nunţile şi botezurile sunt total interzise, cum au fost şi până acum. Aniversări, mese festive etc nu se reiau. Restaurantele care se deschid, se deschid în proporţie de 30% numai pentru servirea mesei, cu un număr maxim de şase persoane la o masă. La 100 de mese vor fi 33 ocupate, la distanţă între ele.
Nu se pune problema unor mese festive, botezuri, nunţi.
Cinematografele se deschid tot cu capacitate de 30%, în contextul unei incidenţe între 1,5 şi 3 la mia de locuitori – din trei locuri, unul ocupat. Sub incidenţa de 1 la mia de locuitori, capacitatea permisă va fi de 50%”, a explicat Arafat.
Şeful DSU a atras atenţia că măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus trebuie respectate în continuare cu stricteţe atât de către populaţie, cât şi de către operatorii economici. În caz contrar, se va reveni la decizia de suspendare a unor activităţi.
”Este foarte importantă responsabilizarea operatorilor economici din sectorul ospitalităţii: trebuie să înţeleagă că, dacă vor să rămână deschişi, trebuie să respecte regulile. Dacă nu, foarte repede se vor închide.
Dacă, în acest moment, suntem într-o situaţie controlabilă este datorită măsurilor luate şi aplicate. Renunţarea la aceste măsuri înseamnă revenirea la creşteri de infectări şi la închiderea din nou a restaurantelor”, a adăugat Arafat.