Eutyrox, medicamentul necesar pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, lipseşte în continuare din farmacii. Avocatul Poporului cere ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, verificarea stocurilor şi rezolvarea situaţiei, astfel încât bolnavii să aibă acces la tratament.

 

Încă de anul trecut, de la debutul pandemiei, Eutyroxul a fost greu de găsit în farmacii şi a devenit cel mai căutat medicament de pe piaţa românească.

 

În România, peste 500.00 de pacienţi depind de acest medicament, vital pentru ei.

 

Avocatul Poporului s-a autosesizat şi anul trecut a trimis o recomandare către ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Nelu Tătaru. Anul acesta, instituţia aşteaptă un răspuns de la actualul ministru, în care să se specifice clar măsurile luate pentru a remedia criza.

 

 

 

Sursa: www.realitatea.net