Negocierile între PNL; USR-PLUS şi UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern au fost sistate, duminică, după numai două ore, transmite news.ro.
Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS a anunţat delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni şi se pare că-l va propune premier pe Dacian Cioloş. Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”.
Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR care au participat la negocierile de la Vila Lac au început să plece, duminică, după numai două ore de discuţii.
Surse politice spun că negocierile au fost sistate, pentru că cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu conducerea Camerei Deputaţilor şi cu formarea noului guvern.
Între timp, Alianţa USR PLUS a transmis componenţa delegaţiei care va participa, luni, la negocierile de la Cotroceni şi este posibil să-l propună preşedintelui Klaus Iohannis pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier.
Delegaţia USR PLUS care va merge luni la Cotroceni este formată din Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău.
De asemenea, senatorul PNL Alina Gorghiu a postat pe Facebook un mesaj care îndeamnă la susţinere şi dialog.
”Avem nevoie în continuare de încrederea şi sprijinul dumneavoastră! Vom avea un 2021 cu linişte politică, cu reforme, cu dialog! Echipa PNL este şi va fi alături de voi”, a scris Girghiu pe Facebook.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, cele trei formaţiuni nu au transmis oficial detalii despre negocieri, deşi cu o zi în urmă promiteau informaţii transmise prin comunicate de presă comune.