Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara trage un semnal de alarmă privind ocuparea locurilor pentru pacienţii cu COVID-19 şi declară că şase persoane au decedat de duminică şi până luni, din cauza lipsei de locuri în Secţia de ATI.
”Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a declarat, luni, medicul Virgil Musta.
Musta a mai adăugat că vin, la spital, oameni cu comorbidităţi a căror salvare este tot mai dificilă.
”Sunt oameni care sunt cu comorbidităţi importante, sunt oameni în vârstă, dar din păcate, datorită faptului că au făcut boala, este foarte greu, la ora actuală să îi salvăm. Dacă nu erau atât de multe cazuri de infecţie care aduc totodată şi cazuri foarte grave şi cazuri de terapie intensivă, aveau o şansă. Acest lucru se întâmpla în primăvară când reuşeam să salvăm foarte mulţi oameni fiindcă încă mai aveam locuri în spitale. Astăzi, spitalul nostru nu mai are niciun loc, în spitalele suport, CFR şi Centrul de Recuperare Cardiovasculară nu este niciun loc. Suntem într-o situaţie dificilă. Mâine este vorba să se deschidă ASCAR-ul, mai primim câteva locuri şi acolo, dar e foarte probabil să se umple repede, după care, nu ştiu”, a mai precizat medicul.
Virgil Musta a subliniat că sunt cazuri în care boala evoluează rapid şi nu mai e timp pentru pacienţi să fie transferaţi în alte oraşe din ţară.
”Există un program pentru cei care sunt pe terapie intensivă, acestea sunt cazuri care vin cu forme foarte severe şi care sunt trataţi pe Secţie, dar există riscul ca la un moment dat să intervină ceva în evoluţia bolii şi să decompenseze rapid. Nu există timp acolo de stat şi aşteptat ca să vedem unde pute să îl trimitem într-o altă secţie din ţară. Toţi au fost cu comorbidităţi, în vârstă peste 70 de ani, peste 60 de ani, chiar şi cu peste 80 de ani, cu comorbidităţi importante, boală cardiovasculară, neoplazie, diabet şi parte dintre ei au fost cu obezitate”, a mai declarat Musta
Luni, în judeţul Timiş au fost raporate 14 decese şi 253 de noi infecţii cu COVID-19
Prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, a anuntat că încă 70 de paturi de Terapie Intensivă vor fi disponibile prin deschiderea clinicilor Ascar şi Medicina Muncii, aparţinând Spitalului Municipal Timişoara.
De marţi dimineaţă, în saloanele acestor clinici vor fi internaţi pacienţi COVID-19 pozitivi, iar dintre cele 70 de paturi, 30 sunt conectate la oxigen pe bază de concentratoare, iar restul de 40 sunt conectate la reţeaua de oxigen a clinicilor.
În judeţul Timiş sunt active, în prezent, 28 de focare de coronavirus. Autorităţile au anunţat bilanţul ultimelor 24 de ore, care indică 253 de noi îmbolnăviri cu COVID, după efectuarea a 1338 de teste, şi 14 decese, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.
Sursa: www.g4media.ro