Alegătorii care vor veni la vot în ziua alegerilor locale din 27 septembrie 2020 vor trebui să îşi dea masca jos de două ori, preţ de câteva secunde, pentru a putea fi identificaţi de operatorul de tabletă şi de preşedintele secţiei de votare.  De asemenea, în sala de vot nu vor intra mai mult de 5 persoane, acestea sunt doar câteva reguli prevăzute de Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgenţă.

 

Alegerile locale din 27 septembrie au loc în condiţii speciale, în contextul pandemiei de COVID-19. Prin Hotărârea de Guvern nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României din 15 septembrie, Executivul a stabilit şi regulile sanitare care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie.

 

Una din principalele reguli este purtarea măştii în secţiile de votare pentru toţi participanţii la procesul electoral. În schimb alegătorii, îşi vor putea da jos masca de protecţie pentru câteva secunde pentru a putea fi identificaţi.

 

Reguli pentru identificarea alegătorilor în ziua votului:

 

“Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile”.

 

“În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare; după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca, astfel încât să acopere nasul şi gura”.

 

Arafat: “Trebuie văzută faţa persoanei care votează”

 

“Alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă, astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară”.

 

De asemenea, Raed Arafat, şeful DSU a anunţat că această măsură este esenţială pentru a verifica votantul.

 

“În mod normal, pentru verificare, va fi dată masca, să se vadă, după care va fi pusă înapoi. Cam ăsta este modul în care se va lucra. Normal că trebuie să fie văzută faţa persoanei care votează”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, la finalul şedinţei din 15 septembrie a Guvernului.

 

În ce priveşte persoanele care refuză să poarte mască în secţia de votare sau să o îndepărteze, în vederea confirmării identităţii, Arafat a declarat că în astfel de situaţii, este posibil ca membrii comisiei de votare să îi refuze accesul.

 

Secretarul de stat în MAI a mai declarat că este recomandat ca alegătorii să îşi aducă propria mască, în momentul în care se vor prezenta la secţia de votare, arătând însă că se vor putea asigura măşti şi pentru cei care nu au.

 

De asemenea, alegătorii vor fi obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea.

 

Maximum 5 alegători în sala de vot

 

“Accesul alegătorilor în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot şi la ieşirea din acesta”, se mai arată în Hotărâre.

 

Contactul dintre alegători şi membrii comisiei se va reduce considerabil, iar votanţii îşi vor aplica singuri ştampila “VOTAT”.

 

“După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea «VOTAT», după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

 

Aceste reguli sunt prevăzute în Hotărârea nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, care reglementează modul general în care se va desfăşura ziua alegerilor, iar detaliile sunt stabilite prin Ordinul nr. 1.594/140/2020.

 

 

Sursa: www.libertatea.ro