Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor a fost oficializat marţi, scrie avocatnet.ro.

 

Acesta aduce câteva simplificări interesante, precum şi unele clarificări pe ordinul actual. Una dintre modificările extrem de importante pe care le aduce Ordinul MAI 120/2020, care se aplică deja, este referitoare la înmatricularea maşinilor noi. Practic, noul ordin le dă posibilitatea dealerilor auto să facă ei formalităţile de înmatriculare în numele cumpărătorului. Pentru asta se va face un mandat (special, autentic, adică făcut la notar). Cu siguranţă însă, dealerii vor face aceste proceduri contracost.

 

La transcrierea dreptului de proprietate, adică atunci când se schimbă proprietarul maşinii, au loc mai multe modificări în privinţa celor necesare.

 

 

 

Sursa: www.economie.hotnews.ro