Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost respinsă de autorităţile din Statele Unite, potrivit Mediafax. În aceste condiţii, autorităţile judiciare din România nu pot pune în executare mandatul de arestare emis pe numele lui Constantinescu, au mai spus sursele citate.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, la începutul lunii septembrie, că există informaţii cu privire la locul în care se află Nicuşor Constantinescu, dar procedurile de extrădare nu sunt publice şi „orice risc de formă sau de fond riscă să prelungească procedura sau să o anuleze“.
La începutul lui septembrie, Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care susţine că justiţia română e controlată de DNA şi cere respingerea oricărei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele său, potrivit unui document obţinut de Mediafax.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în mai multe dosare, se află de mai multe luni în SUA, la tratament pentru cancer de prostată. Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Soluţia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York“, la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.