O persoană din satul prahovean Gornet, care se află în carantină timp de 14 zile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a plecat, sâmbătă, într-o staţiune de la malul mării, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, transmite Agerpres.

 

Potrivit unui comunicat emis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Vălenii de Munte, lucrători din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Bălţeşti s-au sesizat din oficiu, sâmbătă, cu privire la faptul că o persoană din satul Gornet s-a deplasat, în cursul aceleiaşi zile, pe raza staţiunii Costineşti din judeţul Constanţa, încălcând măsura impusă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

 

În acest caz a fost deschis dosar penal, cauza fiind înregistrată la PJ Vălenii de Munte.

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, miercuri, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce, în decurs de două săptămâni, în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro