Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea Guvernului privind amânarea intrării în vigoare a termenului de 1 august când va fi pusă în aplicare dublarea alocaţiilor pentru copii. Prin urmare, termenul de la care trebuie dublate alocaţiile prevăzut de lege este constituţional.

 

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, arată Curtea, într-un comunicat de presă remis miercuri News.ro.

 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată preşedintelui României.

 

Pe 21 iunie, premierul Ludovic Orban afirmă că Guvernul nu-şi permite dublarea alocaţiilor, suma necesară fiind de 7 miliarde de lei.

 

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la dublarea alocaţiilor. Legea adoptată de Legislativ şi promulgată pe 14 ianuarie de şeful statului stabileşte alocaţiile pentru copii după cum urmează:

 

„- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

 

- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

 

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”

 

În schimb, pe 16 ianuarie, Guvernul a amânat, prin Ordonanţă de Urgenţă, dublarea alocaţiilor, până la 1 august, însă la începutul lunii iunie, Parlamentul a respins proiectul de act normativ propus de Guvern care prevedea amânarea dublării alocaţiilor pentru copii până la 1 august.

 

Dublarea alocaţiilor copiilor, de la 150 la 300 de lei, este prevăzută în Legea bugetului pentru 2020, însă Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de aplicare până la 1 august.

 

 

 

Sursa: www.news.ro