Dumitru Comănescu, prahoveanul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit sâmbătă.
”In aceasta dimineata Dumitru Comanescu, cel mai longeviv bărbat al planetei, a încetat din viata la 111 ani si 231 zile.
Onorată că l-am cunoscut, voi păstra în suflet amintirea clipelor petrecute impreuna, iar gândurile bune pe care mi le-a transmis la ultima întâlnire, imi vor rămâne în memorie veşnic.
Dumitru Comanescu a fost OMUL POVESTE, care a scris istorie.
Iubitor de matematica dar pasionat de plante, pasiune ce l-a dus către meseria de inginer agronom, a fost in spatele frontului pentru a asigura pâinea ţării în cel de-al doilea război mondial. A muncit cu pasiune 70 de ani, a avut o viata cumpătată, inconjurat de dragostea familiei.
A supravietuit si ne-a incurajat pe toti in perioada pandemiei, insa de acum le va canta romantele atat de dragi si va recita poezii, ingerilor. Drum lin printre stele! Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Condoleante familiei!”, a anunţat Alexandra Dobre , directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.
Născut pe 8 noiembrie, 1908, în localitatea prahoveană Proviţa de Jos, judeţul Prahova, Dumitru Comănescu a fost de profesie inginer agronom. În urmă cu mai puţin de o săptămână fusese decorat de către Patriarhul Daniel