Într-un set de circumstanţe care pare să fie desprins din campanie electorală, Klaus Iohannis s-a opus radical legii privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli, cu acordul părinţilor sau reprezentanţilor legali.
Într-un set de circumstanţe care pare să fie desprins din campanie electorală, Klaus Iohannis s-a opus radical legii privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli, cu acordul părinţilor sau reprezentanţilor legali.
În ultima lună, s-a dezbătut intens în mediul online posibilitatea introduceri în şcoli a unei materii intitulate educaţie sanitară. Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
Din păcate, probabilitatea ca modificarea legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului să mai intre vreodată în vigoare tinde spre zero, din cauza eforturilor preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful de stat a trimis ieri o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ către Curtea Constituţională a României (CCR). În funcţie de concluzia analizei realizate de CCR, legea cu pricina se va întoarce în Parlament sau va fi ”îngropată”.
„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea Fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie”, spune Iohannis în sesizare, arătând că actul normativ i-a fost trimis de către Parlament în vederea promulgării pe 5 iunie.
Ca să nu pară că are ceva cu educaţia sexuală, preşedintele Iohannis a atacat alte particularităţi din lege. Oficialul insistă că, în forma iniţiatorului, iniţiativa legislativă conţinea zece articole şi aducea Legii nr. 272/2004 un număr de 40 modificări şi completări, iar Camera Deputaţilor a amendat „substanţial” actul normativ, intervenind legislativ asupra a 63 de texte. În opinia sa, modificările efectuate de deputaţi au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator şi, implicit, de Senat, încălcându-se prevederile Constituţiei referitoare la competenţa Camerei decizionale în procedura legislativă.
„Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, întrucât Camera Deputaţilor a eludat competenţa decizională a Senatului, sustrăgându-i acesteia această calitate”, se precizează în sesizarea la CCR. Preşedintele Iohannis subliniază că nerespectarea acestui aspect de procedură atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii.
sursa: www.playtech.ro