Comisarul Dragoş Ştefan Ionescu, ofiţer în cadrul Poliţiei Prahova, a fost numit în funcţia de adjunct al Poliţiei Municipiului Câmpina, deşi anul trecut a fost cercetat disciplinar.

 

Ofiţerul a fost prins încercând să copieze în timpul unui examen pentru funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Buşteni, potrivit unor surse. Lucrarea sa nu a mai fost evaluată şi a fost trimis în comisia de disciplină.

 

Comisarul Ionescu a lucrat până în 2019 la Poliţia din Buşteni. În 2018 a participat la concursul pentru funcţia de şef al Poliţiei din staţiunea montană, dar la examenul scris ar fi încercat să trişeze. A fost prins de către examinatori cu ”materiale pentru inspiraţie” spun unele surse, iar lucrarea sa nu a mai fost luată în considerare şi a pierdut examenul. Există informaţii că tentativa sa de a copia a avut şi urmări penale, dar cercetarea s-a finalizat cu clasarea dosarului.

 

Imediat după acest incident, Ştefan Ionescu a fost cercetat în comisia de disciplină a Poliţiei Prahova. În urma anchetei, comisarul s-a ales cu mustrare scrisă. Pedeapsa a avut consecinţe valabile pe o perioadă de şase luni, conform legii. Printre altele, ofiţerul nu a mai avut dreptul să participe la un examen pentru ocuparea unei funcţii de conducere timp de jumătate de an. Urmările mustrării scrise au expirat, însă la finalul anului trecut, astfel că din 2020 comisarul Ştefan Ionescu a devenit şef al Biroului Rutirer al Poliţiei Municipiului Câmpina. În urmă cu o săptămână a fost numit prin dispoziţie a comandantului Poliţiei Prahova în funcţia de adjunct al Poliţiei Câmpina.

 

Poliţia Prahova, prin Biroul de Presă, a declarat pentru „Adevărul“ că, în momentul de faţă, comisarul Ştefan Ionescu nu se mai află sub incidenţa niciunei măsuri disciplinare, motiv pentru care a putut fi numit în postul de conducere.

 

”Ofieţerul nu se află sub incidenţa unei măsuri disciplinare sau penale şi întruneşte toate condiţiile pentru a fi numit într-o funcţie de conducere. Au fost verificări anterioare, dar acestea s-a încheiat atunci”, a  precizat Daniela Drăghici, purtător de cuvânt al IJP Prahova.

 

 

 

 

Sursa: www.adevarul.ro