În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale prin anonimizarea numelui şi a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaţilor vor fi afişate astfel.
În acest sens, astăzi, 17 iunie, comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen vor tipări din aplicaţia informatică EvNat un raport ce va conţine şcoala de provenienţă a candidatului, judeţul, numele şi prenumele candidatului, CNP-ul şi codul unic aferent candidatului – exemplu cod: JJ0000000 (JJ = indicativul judeţului). Raportul va fi distribuit fiecărui candidat, în cursul acestei zile, în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat îşi va putea vedea rezultatele obţinute la examene.
Listele afişate în centrele de examen şi pe site-ul evaluare.edu.ro vor conţine următoarele informaţii: codul unic al candidatului, şcoala de provenienţă, rezultatele probelor examenului şi media.
Comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen vor informa candidaţii, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Decizia a fost luată inclusiv în baza consultărilor cu partenerii sociali – federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, reprezentanţii părinţilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Naţional al Rectorilor – toţi fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui şi a prenumelui elevului.
Reamintim că astăzi se desfăşoară proba la Matematică, iar joi, 18 iunie, peste 10.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi la proba de Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.
Rezultatele Evaluării Naţionale vor fi publicate fără numele elevilor, pe baza unui cod
17 iunie 2020
(124 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Guvernul majorează alocaţia de hrană din spitale, din luna decembrie
(20 noiembrie 2014)
99 vizualizări
Aproape 10.000 de cazuri noi de coronavirus intr-o singura zi ! ATI se apropie de capacitatea maximă
(5 noiembrie 2020)
163 vizualizări
Jandarm, în stare gravă, după ce a fost atacat de urs, în timpul serviciului. Colegul său l-a salvat împuşcând animalul
(8 iulie 2019)
319 vizualizări
Medicul Adrian Streinu-Cercel, replică dură la acuzaţiile lui Dan Bittman cu privire la faptul că „numărul cazurilor de COVID-19 este scos din burtă”
(23 octombrie 2020)
283 vizualizări
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze propriul dispecerat de taxi
(24 februarie 2017)
319 vizualizări
Gabriela Firea anunţă introducerea vinietei pentru Bucureşti. Restricţii şi pentru centru
(14 august 2019)
125 vizualizări
CEDO sancţionează România pentru abuzuri asupra romilor
(15 martie 2017)
397 vizualizări
Al 17-lea bebeluş cu suspiciune de stafilococ auriu ajunge la spital
(29 noiembrie 2018)
571 vizualizări
Incredibil ! Raed Arafat : Dreptul de a ieşi liber din ţară va fi limitat toată vara !
(16 aprilie 2020 - George MAIOR)
3418 vizualizări
Turiştii care au cumpărat vacanţe prin Omnia Turism sunt sfătuiţi de autorităţi să nu mai plece
(18 octombrie 2017)
666 vizualizări
ISU Dobrogea, dotat cu două motociclete SMURD pentru intervenţii de urgenţă
(21 august 2017)
355 vizualizări
Microbuz cu călători, impact nimicitor cu un autotren, în jud. Teleorman: 5 morţi şi 3 răniţi. Planul ROŞU, activat
(5 iulie 2021)
46 vizualizări
Şcolile şi grădiniţele rămân închise până pe 11 ianuarie 2021. Cursurile continuă online până pe 22 decembrie 2020
(8 decembrie 2020)
241 vizualizări
411 noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, in Romania
(26 iunie 2020)
104 vizualizări
Doi români - daţi dispăruţi după atacul de la Nisa
(17 iulie 2016)
322 vizualizări
Lista penitenciarelor de unde au fost eliberaţi condiţionat 529 de detinuţi
(21 octombrie 2017)
1237 vizualizări
DIICOT: Beneficiarul informaţiilor clasificate este firma-mamă din Serbia deţinută de gigantul rus Gazprom
(4 octombrie 2022)
64 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

















.jpg)







