Liceenii care în ziua bacalaureatului au febră, sunt la izolare sau în carantină pot da examenul într-o sesiune specială care, potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ar putea avea loc la începutul lui iulie, mai exact începând cu data de 6. Premierul Ludovic Orban a declarat că şi-a dat acordul pentru acest lucru.
Ministrul Sănăţăţii a declarat, la Europa FM, că s-a renuntat la ideea ca aceşti elevi cu probleme medicale să fie chemaţi să dea BAC-ul în toamnă, odată cu cei care au picat examenul în sesiunea de vară. „Exact la acest lucru ne gândeam şi discutam acum ca propunere, să fie pe 6 iulie a doua sesiune de Bacalaureat”, a spus Tătaru.
„Am avut o discuţie cu dna ministru (ministru al Educaţiei -n.r.) şi mi-am dat acordul. Pentru copiii care au temperatura nu li se poate răpi şansa de a da bacalaureatul”, a anunţat şi premierul Ludovic Orban, la Digi 24.
PrintYME-mailMai mare|Mai micComentarii
Bacalaureat special în iulie pentru elevii care nu pot participa, din motive medicale, la prima sesiune. Orban: Mi-am dat acordul, mi se pare corect.
Liceenii care în ziua bacalaureatului au febră, sunt la izolare sau în carantină pot da examenul într-o sesiune specială care, potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ar putea avea loc la începutul lui iulie, mai exact începând cu data de 6. Premierul Ludovic Orban a declarat că şi-a dat acordul pentru acest lucru.
Ministrul Sănăţăţii a declarat, la Europa FM, că s-a renuntat la ideea ca aceşti elevi cu probleme medicale să fie chemaţi să dea BAC-ul în toamnă, odată cu cei care au picat examenul în sesiunea de vară. „Exact la acest lucru ne gândeam şi discutam acum ca propunere, să fie pe 6 iulie a doua sesiune de Bacalaureat”, a spus Tătaru.
„Am avut o discuţie cu dna ministru (ministru al Educaţiei -n.r.) şi mi-am dat acordul. Pentru copiii care au temperatura nu li se poate răpi şansa de a da bacalaureatul”, a anunţat şi premierul Ludovic Orban, la Digi 24.
Premierul a precizat că i se pare normal ca şi elevii de clasa a XII-a să poată avea o sesiune specială, ca în cazul Evaluării Naţionale. „În ceea ce priveşte examenul de Evaluare Naţională, se face o sesiune specială la două săptămâni şi mi se pare corect ca şi pentru elevii din clasa a XII-a să poată", a adăugat premierul.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţase anterior că va exista o sesiune specială doar pentru Evaluarea Naţională.
Înscrierile pentru prima sesiune a bacalaureatului 2020 încep miercuri.
Calendarul Bacalaureatului 2020:
3 - 10 iunie - înscrierea candidaţilor
11 - 17 iunie - echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale
22 iunie - limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie - limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
24 iunie - proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
25 iunie - proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
30 iunie - afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
30 iunie - depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
1 iulie - depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
1 - 4 iulie - rezolvarea contestaţiilor
5 iulie - afişarea rezultatelor finale ale bacalaureatului 2020.
Sursa: www.hotnews.ro