Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre privind stabilirea zilei de 2 decembrie 2016 ca zi liberă, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Hotărârea a fost adoptată de Executiv în contextul în care zilele de 30 noiembrie (miercuri) — Sfântul Andrei şi 1 decembrie (joi) — Ziua Naţională a României sunt printre zilele libere de care beneficiază românii pentru sărbători publice sau religioase.