Autorităţile anunţă că numărul total al îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 6.300, cu 314 mai multe decât sâmbătă. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 68.757 de teste. 852 de persoane au fost declarate vindecate şi externate. În total, 310 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul pandemiei în România.
Patru noi decese confirmate de autorităţi. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani din Gorj, o femeie de 77 de ani din Suceava şi doi bărbaţi, unul de 57 de ani şi unul de 69 de ani, tot din Suceava. Numărul total al deceselor ajunge astfel la 314.
La Terapie Intensivă, la acest moment, sunt internaţi 204 pacienţi.
Reamintim că vineri, Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat o statistică privind cazurile de coronavirus înregistrate până pe 5 aprilie, din care reiese că jumătate dintre cazurile depistate în România au vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi că toate cazurile soldate cu deces aveau boli cronice asociate.
La nivel mondial, numărul cazurilor de coronavirus a trecut de 1,7 de milioane, iar peste o sută de mii de persoane şi-au pierdut viaţa. Totodată, peste 400 de mii de persoane s-au vindecat. Statele Unite au depăşit Italia şi sunt acum naţiunea cu cel mai mare număr al deceselor provocate de coronavirus. Număr record de decese înregistrate şi în Marea Britanie.
Sursa: www.biziday.ro