Trenurile Hyperloop One ar putea lega mai multe oraşe din Europa. Distanţe de peste o mie de kilometri ar putea fi parcurse în câteva zeci de minute.
Au fost propuse şi câteva rute care ar putea fi construite în Europa. Printre acestea se află Corsica-Sardinia (451 km), Estonia-Finlanda (90 km), Germania (1.991 km), Polonia (415 km), Spania-Maroc (629 km), Olanda (428 km), Marea Britanie – legătură nord-sud (666 km), Marea Britanie – arc nordic (545 km), Marea Britanie – Scoţia – Ţara Galilor (1.060 km).
Prima linie a trenului Hyperloop ar putea fi între Amsterdam şi Paris. Trenul ar urma să transporte până la 40 de pasageri.
Hyperloop Transportation Technologies a construit în deşertul Nevada o zonă de teste pentru ceea ce ar putea reprezenta transportul în comun al viitorului.
Miliardarul Elon Musk, cel care a fondat şi producătorul de maşini electrice Tesla, este susţinătorul proiectului Hyperloop. Acesta spune că o distanţă de 600 de kilometri ar putea fi parcursă în mai puţin de o oră. Tehnologia presupune ca nişte trenuri speciale să circule la viteze mari, cu energie solară, printr-un tub pneumatic cu diametru de aproximativ 2 metri, pe perne de aer.
Investiţiile într-un traseu de 600 de kilometri ar fi de aproximativ 6 miliarde de dolari, iar proiectul ar putea fi implementat în 7 – 10 ani. Trenurile, nişte capsule metalice speciale, ar putea fi capabile să transporte până la 28 de pasageri, cu viteze de până la 1.300 de kilometri pe oră.
În luna martie a anului trecut, Hyperloop Transportation Technologies a anunţat că a semnat o înţelegere cu autorităţile din Slovacia şi analizează posibilitatea de a construi tubul care poate transporta oameni sau materiale la viteze foarte mari.
„Slovacia este un lider tehnologic în industriile auto, ştiinţa materialelor şi în energetică, multe dintre acestea fiind importante pentru sistemul Hyperloop. Un Hyperloop european va încuraja colaborarea şi inovaţia în Slovacia şi în toată Europa”, a declarat Dirk Ahlborn, CEO-ul Hyperloop Transportation Technologies.
Dacă o călătorie de la Bratislava la Viena durează o oră cu maşina, cu mijlocul de transport revoluţionar ar dura în jur de 8 minute.
Trenul care poate ajunge până la 1300 km/h se pregăteşte să intre în Europa
10 iulie 2017
(172 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Becali poate să aibă telefon mobil când munceşte, dar va continua să meargă la muncă însoţit de un supraveghetor
(22 septembrie 2014)
85 vizualizări
Proiect OUG: Se graţiază integral pedepsele de până la 5 ani şi parţial pentru gravide
(19 ianuarie 2017)
727 vizualizări
Elevii de clasa a XII-a încheie anul şcolar
(26 mai 2017)
256 vizualizări
Colectiv: Numărul persoanelor decedate a ajuns la 31
(2 noiembrie 2015)
67 vizualizări
Nu mai poţi avea permis de conducere în România, este oficial: ce te lasă fără carnetul de şoferi pentru totdeauna
(20 decembrie 2022)
164 vizualizări
Ample controale ale Protecţiei Consumatorului şi ale ANRE la furnizorii de energie electrică, în contextul liberalizării pieţei. Sunt verificate inclusiv eventuale practici comerciale incorecte sau înşelătoare în relaţia cu clienţii.
(1 martie 2021)
114 vizualizări
Structura anului şcolar 2020-2021: şcoala începe pe 14 septembrie, vacanţa intersemestrială revine
(7 ianuarie 2020)
149 vizualizări
Ce spune Biserica Ortodoxă despre Marea Moschee din România
(2 aprilie 2016)
300 vizualizări
Jaf la Castelul Corvinilor, hoţii au furat 170.000 de lei, banii încasaţi pe biletele de intrare
(2 mai 2017)
81 vizualizări
Meteorologii au emis un Cod Galben de furtuni cu ploi, vijelii şi grindină, valabil în sudul ţării şi în Carpaţii Orientali, până în această seară la ora 21.
(8 iunie 2021)
72 vizualizări
Elevii şi studenţii români au obţinut cele mai multe medalii de aur la Infomatrix 2015
(19 mai 2015)
102 vizualizări
Aproape jumătate dintre elevii din mediul rural nu au reuşit să obţină nota 5 la Matematică, iar unul din trei absolvenţi nu a reuşit media 5.
(23 iunie 2020)
222 vizualizări
Un autocar înregistrat în România, cu 11 pasageri la bord, implicat într-un accident în Germania
(4 mai 2015)
229 vizualizări
Neregulile găsite de inspectori la McDonalds şi KFC.
(23 octombrie 2019)
495 vizualizări
Cod Galben pentru aproape toată ţara:averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice.
(17 iunie 2022)
171 vizualizări
Studenţii care vor face patru ani de facultate în loc de trei. Pentru ce domeniu a crescut durata studiilor de licenţă
(27 mai 2022)
303 vizualizări
Sute de şoferi au rămas fără permise de conducere, în numai 4 zile
(21 iunie 2015)
51 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026




















.jpg)





