Taxa radio-tv, timbrul de mediu, taxa de înregistrare în registrul comerţului, taxa pentru acordarea cetăţeniei române şi taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar sunt printre cele mai importante dintre cele 102 taxe care vor fi eliminate, ca urmare a aplicării proiectului de lege depus de PSD şi votat în Parlament. Legislativul a respins cererea de reexaminare a preşedintelui, astfel că, după promulgare, taxele urmează să dispară.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în şedinţa de plen, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, cu 174 de voturi pentru respingere, o abţinere şi 85 de voturi împotrivă.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect. Înainte de a intra la votul final, comisia de buget-finanţe a dat un raport de respingere a cererii preşedintelui Klaus Iohannis.

Legea va fi trimisă la promulgare preşedintelui, care nu mai are altă variantă decât promulgarea. 

Cele 102 taxe cuprinse în proiect sunt:

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului – 20 de taxe

Cerere de înregistrare în registrul comerţului - persoane juridice – PJ (cuprinde: autorizare constituire, înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere) – 250 lei

Cerere de înregistrare în registrul comerţului - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale - PFA, II, IF (cuprinde: înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere) – 90 lei

Cereri menţiuni simple – 45 lei

Cereri menţiuni complexe cu două sau mai multe operaţiuni- 220 lei

 

Legea cetăţeniei române nr. 21/1991- 2 taxe

Taxă înregistrare cerere – 3 lei

Taxă timbru judiciar – 1,5 lei

 

Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României – 6 taxe

Eliberarea unui paşaport electronic, a unui paşaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverinţe, precum şi alte servicii prestate de autorităţi (Dir Gen Paşapoarte MAI + Dep Consular MAE + Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 22 lei

Acordarea cetăţeniei române (ANC) – 191 lei

Acordarea/Redobândirea cetăţeniei române (ANC) – 191 lei

Supralegalizarea sigiliilor şi a semnăturilor de pe un act oficial (Dep Consular MAE) – 25 lei

Supralegalizarea sigiliilor şi a semnăturilor de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mărfurilor (Dep Consular MAE) – 47 lei

Identificarea unei persoane pe teritoriul României (Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 35 lei

 

Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune - 2 taxe

Taxa radio (persoane fizice – 2,5 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 2,5 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 30 lei/lună, microintreprinderi – 10 lei/lună)

Taxa TV (persoane fizice – 4 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 4 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 50 lei/lună, microintreprinderi – 15 lei/lună, persoane juridice – societati turistice – 7,7 lei/camera)

 

Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României - 22 de taxe (nu sunt menţionate expres intr-un act normativ, dar sunt cele întâlnite în practică – 21 lei fiecare)

Cerere de schimbare a numelui, Diploma de bacalaureat, Diploma de licenta, Certificate de calificare, Atestate profesionale, Certificate de competente profesionale, certificate de calificare, carte de identitate autoturism, permis armă, permis vânătoare, carnet de muncă, certificat de revolutionar, titlu proprietate, brevete şi însemne etc.

 

Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru - 13 taxe

Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietăţii asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate pentru animalele peste 2 ani – 5 lei

Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui şi sexului – 15 lei

Preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţeni români, precum şi înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei cetăţenilor români– 5 lei

Eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânătoare – 3 lei

Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei

Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E, Tb şi TV – 28 lei

Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei

Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusive – 60 lei

Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei

Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei

Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei

Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei

Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor pentru terenurile agricole şi forestiere – 15 lei

 

Ordonanţa Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor - 4 taxe

Taxă pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar – 10 lei

Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice – 22 lei

Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor juridice şi în cazul reprezentării titularului actului de către un avocat – 44 lei

Înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei – 3 lei

 

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare - 1 taxă

Tarif suplimentar eliberare paşaport simplu temporar – 100 lei

 

Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare - 25 taxe

Înregistrarea cererii de eliberare a unei cărţi de identitate sau a unei cărţi electronice de identitate – 15 euro

Eliberarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie – 40 euro

Redactarea, autentificarea şi revocarea unui înscris, indiferent de natura acestuia: un exemplar – 40 euro, pentru fiecare exemplar în plus – 10 euro

Legalizarea semnăturii traducătorului – 40 euro

Legalizarea unei copii de pe înscrisuri – 10 euro

Legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată – 30 euro

Legalizarea sigiliului şi semnăturii Ministerului Afacerilor Externe român, aplicate pe un act oficial eliberat de autorităţile române care urmează să fie folosit în străinătate, sau a sigiliului şi semnăturii de pe un act oficial străin, care urmează să producă efecte juridice în România – 30 euro

Legalizarea sigiliului şi semnăturii autorităţilor competente străine de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială şi de pe orice alt document cerut la exportul şi importul mărfurilor din şi în România, în funcţie de valoarea mărfurilor

Eliberarea unei copii sau a unui extras de pe actele aflate în arhivele misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, de fiecare pagină – 10 euro

Efectuarea unei traduceri din sau în limba română, de fiecare pagină – 30 euro

Legalizarea traducerii efectuate – 20 euro

Certificarea unor fapte constatate personal de funcţionarul consular – 20 euro

Eliberarea unui certificat de cutumă – 30 euro

Primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi – 30 euro

Înregistrarea căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare române – 90 euro

Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, în termen de 6 luni de la data înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 90 euro

Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, peste termenul de 6 luni de la data înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 135 euro

Procurarea unui duplicat al unui certificat de stare civilă românesc sau a unui extras multilingv al unui act de stare civilă românesc – 45 euro

Înregistrarea cererii de înscriere a unei menţiuni pe marginea unui act de stare civilă românesc – 30 euro

Eliberarea unui extras de stare civilă – 30 euro

Eliberarea dovezii de cetăţenie – 10 euro

Procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar din ţară sau din străinătate – 30 euro

Verificarea autenticităţii unui permis de conducere românesc – 30 euro

Apostilarea sau supralegalizarea unui act oficial prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române din străinătate – 30 euro

Alte servicii consulare care nu sunt incluse în prezenta listă – 30 euro

 

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (1 taxă) Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - 4 taxe

Comision efectuare reţineri din pensii – 3% din suma reţinută

Eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare -15 lei

Eliberarea, la cererea asiguraţilor, a adeverinţelor care atestă calitatea, venitul asigurat şi/sau stagiul de cotizare realizat, începând cu a doua solicitare din cursul unui an calendaristic - 15 lei

Eliberarea adeverinţelor care conţin informaţii necesare executării silite, solicitate de către executorii judecătoreşti - 17 lei

 

Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal - 1 taxă

Taxă cazier fiscal – 20 lei

 

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule - 1 taxă

Timbrul de mediu pentru autoturisme.