O tânără româncă a transmis, prin intermediul reţelei de socializare Facebook, un mesaj cutremurător după ce tatăl ei a fost răpus de . Este vorba despre fiica unei asistente medicale de la Spitalul Judeţean Suceava.

Atât tânăra cât şi părinţii ei au ajuns la spital infectaţi cu . Au urmat clipe cumplite în care toţi trei s-au luptat pentru vieţile lor. Din păcate, bărbatul în vârstă de doar 52 de ani a pierdut lupta cu boala.

„Mi-a trebuit mult timp şi multă putere pentru a scrie acest text, am ezitat zile la rând spunându-mi că viaţa personală a unui om nu ar trebui expusă pe reţelele de socializare şi totuşi scriu acest mesaj cu scopul şi speranţa ca oamenii să nu mai trateze această pandemie cu superficialitate.
Înainte ca tu să ştii, totul începe cu o febră; 37 de grade, nimic îngrijorător, e o banală gripă. Te trezeşti următoarea zi 38, 39 de grade..începi să îţi pui semne de întrebare dar înainte să te ridici din pat realizezi că te doare fiecare muşchi, fiecare osişor din corp de parcă cineva te taie,te sfâşie, de parcă te ciopleşte cu dalta. Mai apoi realizezi că florile nu mai au miros, mâncarea nu mai are gust şi în tine începe să crească teama de a nu fi infectat.
Câteva zile mai târziu eşti internat în spital; aşa a fost şi cazul meu, al mamei şi al tatălui meu. În spital, te trezeşti înconjurat de 4 pereţi albi, ţi se pune branulă dar nu ţi se face nicio injecţie, nicio perfuzie. Din când în când mai vine o asistentă, îţi da nişte pastile din mână sau dintr-un coşulet în care puneau şi alte materiale sanitare infectate…în cazul în care ţi se oferă vreo pastilă; te uiţi la pastilele alea ca la ultima ta şansă la viaţă.

Începi tratamentul…cine se gândea ca putea fi atât de agresiv? Nu trece mult timp, începi să ameţeşti,respiri tot mai greu, realizezi că nu mai ai putere, că drumul până la baie pare imposibil de realizat. Te uiţi în oglindă, nasul îţi sângerează..îţi treci mâna prin par dar ramai cu el în mâna şi încet psihicul începe să cedeze…

Tatăl meu era sănătos însă tratamentul a fost mult prea agresiv pentru el. În miez de noapte , mă trezesc..el ne priveşte şi ne spune ” Eu pierd lupta cu boala”. Era cianotic, respira greu şi nu era niciun medic care să îl ajute. Următoarea zi,de abia, apare un doctor după ce am solicitat în repetate rânduri dorinţa ca tatăl meu să fie consultat. Saturaţia sa era din ce în ce mai mică şi ca urmare trebuia transferat la terapie intensivă, o terapie intensivă improvizată la primul etaj al clădirii respective. Şi cum l-au transferat?..pe propriile sale picioare pentru că nu aveau targă.

Am stat ore întregi lângă el cu speranţa ca aparatele să arate o saturaţie mai mare dar plămânii lui începeau să cedeze. Trebuia intubat…. l-am luat în braţe şi eu şi mama …ne-am spus cuvinte de încurajare şi ultimul ” Te iubesc tată!” pentru că ştiam că erau şanse să nu se mai trezească. Ne întoarcem în salon. Dupa două ore de somn şi un vis o trezesc pe mama şi îi spun ” Mama am visat că tata e bine, eu cred că şi-a revenit,hai să mergem să îl vedem”. Coborâm la ATI ….tatăl meu pierduse întradevăr lupta cu virusul….era singur, mort de ceva timp…părea ireal.

Mi-a luat mult timp să conştientizez ce se întâmplase şi mă închisesem într-un fel de cochilie..nu schiţam nicio expresie facială, nu vărsam nicio lacrima. Nu puteam să înţeleg cum a putut un virus să îl doboare pe un om aşa bun şi aşa de puternic..

Concluzia este că virusul nu te întreabă cum te numeşti, câţi bani ai în bancă, nu se uită la modelul de maşină pe care îl conduci sau la eticheta hainelor tale. Nu te întreabă dacă îl primeşti în organismul tău ci singura persoană care îşi pune întrebări în final eşti doar tu; te întrebi cum ai putut lua virusul, de ce tocmai tu şi cum s-a ajuns la asta. Dacă eşti norocos şi câştigi lupta cu boala realizezi că niciun lucru material nu mai contează, că nici un camion de bani nu îţi mai poate da ce ai avut odata, că florile din grădini sunt o adevărată comoară, că fiecare gură de aer e o binecuvântare , că rudele nu sunt „surse de bani la sărbători”, că prietenii adevăraţi nu sunt cei care îţi sunt alături doar la bine şi ca ajutorul de cele mai multe ori vine de la persoane de la care nu te aştepţi sau pe care le-ai rănit de nenumărate ori.

Şi dacă aţi citit acest text până la final, schimbaţi-vă atitudinea. Priviţi viaţa altfel”, a scris Ioana pe pagina ei de Facebook.