Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Valenciană, că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET, a emis o avertizare de tip coduri portocaliu şi roşu, cu un grad mare de probabilitate (40 – 70%) pentru fenomene meteorologice deosebit de severe, cu potenţial extrem de periculozitate, cel puţin până marţi, 20 noiembrie 2018, orele 23.59, în jumătatea de sud a provinciei Valencia şi jumătatea de nord a provinciei Alicante.
Fenomenele meteorologice se caracterizează prin căderi persistente de precipitaţii şi furtuni, cu intensificări locale ale vântului. Astfel, se prognozează precipitaţii abundente, care pot acumula în sol umiditate de 180 mm pe o perioadă de 12 ore, izolat putându-se ajunge până la 50 mm/oră. Precipitaţiile pot fi însoţite de grindină, descărcări electrice, iar la altitudini mai mari de 1.500 m chiar ninsori, cu depunere de strat de zăpadă.
Se estimează că zborurile operate pe aeroporturile internaţionale de la Valencia şi Alicante să aibă întârzieri faţă de orarul normal de decolare / aterizare, sau chiar să fie anulate.
De asemenea, circulaţia rutieră va fi îngreunată pe autostrăzile A7 Valencia-Alcoy-Alicante, AP7 Valencia-Calpe-Alicante, A31 Alicante-Albacete, A35 Valencia-Albacete şi A3 Valencia-Madrid din cauza fenomenelor meteo extreme, mai ales în zonele montane. Se recomandă o atitudine de maximă precauţie pentru circulaţia pe drumurile naţionale şi regionale din zona de câmpie, în lungul coastei din sudul provinciei Valencia, situată sub nivelul mării, unde pot avea loc inundaţii şi viituri instantanee, inclusiv cu antrenare de aluviuni cu noroi şi fragmente de rocă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34964212446; +34964203331; +34964203234; +34964216008; +34964217836, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34677842467.
MAE şi se reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Sursa: www.biziday.ro