O femeie de 30 de ani din Mehedinţi i-a plătit fostului iubit aproape 2.000 de euro pentru ca acesta să nu publice pe reţelele de socializare poze cu ea în ipostaze compromiţătoare. Bărbatul, cu 6 ani mai tânăr, a şantajat-o aproape un an de zile. Acum a fost reţinut de poliţişti, anunţă MEDIAFAX.

 

Potrivit unor surse locale, femeia de 30 de ani ar fi avut o relaţie, anul trecut, în Franţa, cu tânărul de 24 de ani. Atunci, acesta i-ar fi făcut mai multe poze în ipostaze compromiţătoare, iar apoi i-a cerut bani pentru a le nu publica pe reţelele de socializare.

 

Femeia din localitatea Gârla Mare i-a plătit 1800 de euro, dar, zilele trecute, tânărul i-a cerut din nou bani. Aceasta i-a povestit întâmplarea tatălui său, care, duminică, a sesizat poliţiştii. Oamenii legii l-au prins în flagrant pe tânăr şi l-au reţinut pentru 24 de ore.

 

„Poliţiştii au prins în flagrant, într-un local public de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, un tânăr de 24 de ani din localitatea Hinova în timp ce primea 200 de euro de la o rudă a victimei, în schimbul unor imagini compromiţătoare pe care acesta le deţinea pe telefonul mobil. Din probatoriul administrat s-a stabilit că începând cu anul 2019 şi până în prezent, bărbatul i-a solicitat femeii diferite sume de bani pentru a nu publica pozele pe reţelele de socializare, obţinând 1800 de euro de la aceasta”, a declarat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

 

Poliţiştii au deschis un dosar penal, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. Tânărul este audiat acum de procurorii din Drobeta-Turnu Severin.

 

Sursa : stiripesurse.ro