Şefa Departamentului de Medicină Dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Adriana Pirte, a fost reţinută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru luare de mită, în urma percheziţiilor desfăşurate miercuri, fiind acuzată că ar fi primit de la studenţi bani, parfumuri şi bijuterii pentru a-i promova la examene.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, profesorul universitar Adriana Pirte a fost reţinută, joi, pentru 24 de ore fiind acuzată că ar fi primit mită de la studenţi sume cuprinse între 50 şi 400 de euro dar şi diverse bunuri precum parfumuri sau bijuterii, în schimbul promovării la examene.
”În exercitarea atribuţiilor funcţiei didactice de profesor universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, în perioada mai – septembrie 2016, inculpata a primit sume cuprinse între 50 şi 400 de euro precum şi diverse bunuri - parfum, bijuterii - cu titlu de mită, de la mai mulţi studenţi pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în comunicatul citat.
În acelaşi caz este cercetată şi o altă femeie, cadru universitar în aceeaşi facultate, însă în cazul acesteia procurorii nu au precizat dacă au luat vreo măsură preventivă.
Reţinerea şefei Departamentului de Medicină Dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea vine după ce procurorii bihoreni au desfăşurat, miercuri, percheziţii la locuinţele şi cabinetele celor două femei, medici şi cadre universitare la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, fiind vizate posibile fapte de corupţie.
Acesta nu este primul caz de corupţie cu care se confruntă Facultatea de Medicină din Oradea, un alt cadru universitar fiind condamnat în 2015 tot pentru luare de mită. Profesorul universitar Constantin Romanul, prodecan la acea dată al facultăţii, a fost reţinut în 2014 după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la studenţi pentru a-i promova la examen. El a fost ulterior trimis în judecată şi condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie.
Şefa Departamentului de Medicină Dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, reţinută pentru luare de mită
10 februarie 2017
(375 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noi obligaţii în Codul Muncii în cazul anumitor firme. ”Desfiinţarea fostului angajator dă bătăi de cap angajaţilor.”
(13 mai 2019)
60 vizualizări
România din alt film prezintă: Băieţii Buni. Senatorii au respins începerea urmăririi penale pentru Vosganian
(12 februarie 2015)
248 vizualizări
Aparatele DSVSA pentru depistarea pestei porcine pot depista prezenţa COVID-19
(18 martie 2020)
76 vizualizări
ANM a emis COD GALBEN de ninsori în mai multe judeţe ale ţării, timp de 2 zile
(9 martie 2021)
468 vizualizări
Autorităţile române anunţă suspendarea tuturor zborurilor dinspre şi către Italia. Măsura se aplică începând de azi, până pe 23 martie.
(9 martie 2020)
85 vizualizări
Ministerul Transporturilor anunţă măsuri ca urmare a avertizărilor meteo, pentru a preîntâmpina perturbări în traficul feroviar
(29 octombrie 2017)
508 vizualizări
Cum va fi vremea de Revelion. Anunţul ANM pentru Anul Nou
(29 decembrie 2018)
233 vizualizări
Contribuţia pentru asigurările de sănătare devine obligatorie şi pentru veniturile obţinute din dobânzi
(8 decembrie 2016)
240 vizualizări
România, locul al şaselea în topul statelor cu cele mai multe plângeri la CEDO
(21 aprilie 2016)
373 vizualizări
Bănicioiu: Vrem să extidem varianta de card şi pentru categoria 0-18 ani
(1 octombrie 2015)
523 vizualizări
„Din 15 iulie, România revine în Stare de Urgenţă” Anunţul şocant a fost făcut
(8 iulie 2020)
251 vizualizări
Viteza trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h în zonele afectate de caniculă
(25 iunie 2017)
66 vizualizări
Ce medicamente vor să cumpere cu bani de la stat spionii de la SIE
(13 martie 2017)
326 vizualizări
Vama Nădlac II a fost închisă
(16 august 2016)
89 vizualizări
Alertă cu bombă la Tribunalul Bucureşti. Clădirea este evacuata
(8 iulie 2020)
83 vizualizări
Asociaţii de elevi şi ONG-uri cer ca anul şcolar viitor să înceapă la 1 septembrie, mărirea numărului de zile ale unui an şcolar şi vacanţe mai scurte, ritmice şi periodice
(9 aprilie 2021)
54 vizualizări
Posibila cauză a incendiului de la ATI Piatra Neamţ - un injectomat, spun surse judiciare
(16 noiembrie 2020)
105 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026










.jpg)















