Crucea Eroilor Neamurilor, cunoscută în limba cotidian drept „Crucea de pe Caraiman”, a fost, încă din momentul finalizării lucrărilor de execuţie, o construcţie comparabilă ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, Statuia Libertăţii din New York sau Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În 2014, a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată la peste 2.291 metri.
Construită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor Neamurilor sau Crucea de pe Caraiman este situată în zona centrală a masivului Bucegi, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova.
De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a Văii Prahovei, având la picioare Buşteniul. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri), are o înălţime totală de 39.3 metri (din care 8.35 metri reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de circa 15 metri. Lăţimea stâlpului vertical este de 2 metri, lungimea braţelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 metri, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 metri. Elementul compoziţional determinant al Crucii de pe Caraiman este simetria, care guvernează soluţia arhitecturală, fiind prezentă atât în plan vertical cât şi în plan orizontal. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră de calcar fasonată. Soclul a fost realizat ulterior inaugurării, în 1930, pentru o mai bună încastrare a structurii metalice (initial crucea era introdusă direct în stâncă), şi adăpostea un generator electric, care punea în funcţiune 120 de becuri de 500 W, distribuite pe corpul central şi pe braţe.
Construcţia monumentului Crucea, ridicată cu scopul de a fi văzută de la o distanţă cât mai mare, a fost realizată din iniţiativa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei” aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. O legendă spune şi faptul că monumentul s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria, simbolizând sacrificiul eroilor al căror sânge a stropit munţii Bucegi, reprezentaţi prin vârful Caraiman. De altfel, Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei. Inaugurarea şi sfinţirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci. Pentru construcţia monumentului s-a ales vârful secundar al Caraimanului (2.291 m), deoarece, dacă s-ar fi construit monumentul pe vârful principal (2.325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibilă decât din apropiere, de pe platou.
Proiectarea şi execuţia întregului monument s-au făcut cu efort, meşteşug şi inteligenţă româneşti. Astfel, proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecţii români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Lucrările efective au fost executate de către Direcţia de Poduri din cadrul C.F.R. prin secţiile L1 şi L5 din Sinaia. Proiectul de rezistenţă a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, diriginte de şantier a fost Nicu Stănescu şi şef de şantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcţiei au fost obţinute din diferite surse şi prin donaţii de la firme particulare şi instituţii de stat. Monumentul a fost confecţionat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o reţea. Construcţia propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizaţi şi un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente şi restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la staţia CFR Buşteni. De aici, o parte dintre traversele metalice şi celelalte materiale de construcţie a fost transportată de care cu boi pe ruta Buşteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Buşteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii şi măgarii până în vârful Caraiman. Deoarece numărul căruţelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziţionarea altora. Drumul era anevoios, o căruţă neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziţie a propriilor atelaje, căruţaşii - dintre care memoria localnicilor păstrează şi astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiţi cu bani, câteva braţe de fân şi hrană. Grinzile Crucii sunt confecţionate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă îngheţată.
Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria, pe 15 august, dar şi de Înălţarea Domnului, când este şi Ziua Eroilor. În perioada regimului comunist, monumentul nu a mai fost iluminat şi a fost ameninţat inclusiv de mutilare. În epocă s-a vehiculat ideea ca braţele crucii să fie tăiate, iar în vârful coloanei rămase să fie montată o stea roşie.
În 2014, Crucea de pe Caraiman a intrat în Guinness World Records ca cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Sursa : adevarul.ro
