Cântăreţul Tudor Gheorghe a fost insultat şi criticat de Andrei Caramitru, membru USR, precum şi de fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, după ce a fost acuzat că a făcut propagandă pro-comunism şi anti UE într-un concert.

 

Potrivit Libertatea, este vorba despre spectacolul ”Degeaba 30“, care a fost difuzat de Televiziunea Română pe 26 ianuarie, chiar de ziua lui Nicolae Ceauşescu.

 

Atât Funeriu, cât şi Caramitru l-au atacat pe Tudor Gheorghe pentru mesajele pe care acesta le-ar fi transmis în timpul spectacolului difuzat de telviziunea publică.

 

Mesajul fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu:

 

”Băi Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică şi versuri! Primul meu coleg de bancă, Cristian Herbei şi alţi 1000 de oameni nu au murit pentru ca tu să-i dai cu zdranga zdranga la mandolină spunând că a fost degeaba! Băi talent: nu-ţi e ruşine la senectute să spui că e totuna să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă 4 zile pentru 25 de l de benzină? Băi nenicule! E totuna să vezi banane doar în filme americane sau să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colţ de stradă? Johnny Mandolină, e acelaşi lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali? Nu ţi-e ruşine ca de la înălţimea talentului cu care te-a înzestrat Dumnezeu să bagi minciuna că “a fost degeaba” în mintea oamenior care au făcut, prin sudoarea frunţii lor, ţara asta să stea la masă cu Germania, Franţa şi Spania în loc să facă plecăciuni dictatorilor din Congo şi Coreea de Nord?

 

Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceauşescu, eu şi mii de ROMÂNI ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii, şi tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine eşti tu, mă, să-ţi permiţi să dai sentinţe despre ce au realizat, în 30 de ani, românii? Da, pentru tine degeaba! Nu ai înţeles că lumea evoluează şi respiră fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, şi îţi spun atât: să-ţi fie ruşine, canalie talentată! Să-ţi fie ruşine nici măcar pentru că ţi-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la bătrâneţe, ţi-ai bătut joc de ce-ai făcut o viaţă întreagă, ţi-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la Natură, ţi-ai bătut joc de o ţară şi oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înţelegi vreodată!

 

Pune-te, mă, în genunchi în faţa copiilor acestei ţări şi cere-le iertare!” - a scris pe Facebook Funeriu.

 

La rândul său, Andrei Caramitru, membru USR şi fiul lui Ion Caramitru, l-a criticat dur pe muzician.

 

Mesajul lui Andrei Caramitru despre Tudor Gheorghe

 

”Înţeleg ca Tudor Gheorghe - un cântăreţ altfel foarte talentat - face propaganda pro-comunism şi Ceauşescu. Cică au trecut 30 de ani degeaba.

 

Stimate domn cu ghitară şi mustaţă, uite cum sta treaba:

- e mai bine acum pentru că avem ce mânca

- e mai bine acum pentru că nu e frig in case şi e lumină pe străzi noaptea

- e mai bine acum pentru că putem vizita şi lucra în alte ţări. Nu mai suntem închişi ermetic aici ca intr-o puşcărie

- e mai bine acum pentru ca suntem liberi sa vorbim şi sa votăm. Să protestăm dacă vrem. Să cerem politicienilor să şi facă ceva pentru noi.

- e mai bine acum pentru ca putem lucra la firme private şi - dacă nu ne convine - putem schimba locul de muncă sau sa începem o afacere. Nu suntem obligaţi sa lucram toată viaţa la uzina IMGB de exemplu sau la CAP-ul sătesc

- e mai bine acum pentru ca putem asculta orice muzica, vedea orice film, citi orice carte. Nu doar ce ne dă tătuca ca propagandă.

 

E mai bine şi pentru tine domnule cu mustaţă şi ghitară. Că faci bani frumoşi din spectacolele tale nu? Ai un fel de afacere a ta, care merge foarte bine. Şi înţeleg ca îţi place sa mergi in vacante in străinătate.

 

Multi ticăloşi şi ipocriti in ţara asta....” - a scris şi Caramitru pe Facebook.

 

Ulterior, acesta a revenit cu o ”completare”:

 

”Aţi susţinut protestele din ultimii ani? Aţi luptat in piaţă sau prin vot? Ia uitaţi ce spune Tudor Gheorghe despre voi:

 

- “Au făcut copiii nostri dinţi, Muşcă din bunici si din părinţi, Muşcă din văzduh si din pământ, muşcă din morţii din pământ...!”

- românii “protestează cu mormanul de pietroaie” strigând “fără violenţă”

 

Un ticălos absolut. Atât.”

 

În replică, Tudor Gheorghe a declarat că, ”fiecare om are părerile lui. Te laudă mulţi şi te înjură puţini”.

 

”Nici măcar nu le resping, nu le iau în seamă. Nu mă interesează prostiile pe care le debitează ba unul, ba altul. Nu mă ating. E aşa de normal. Fiecare om are părerile lui. Te laudă mulţi şi te înjură puţini.

 

Dacă nu exista nicio reacţie mi se părea ciudat. Dar bravo lor! Eu cred în ce am făcut şi nu numai eu. O vorbă frumoasă: câinii latră, caravana trece. Dacă ăsta e limbajul lor, să fie sănătoşi. Eu sunt mai delicat“.

 

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro