Daniela Oloş, fosta iubită a fotbalistului Adrian Cristea, a fost accidentată grav, de un tren, în seara zilei de marţi, între localităţile prahovene Tomşani şi Cricov.
Surse apropiate anchetei susţin că Daniela trăia o perioadă mai dificilă, stresantă, fiind într-o uşoară depresie.
Victima s-a urcat în tren din Bucureşti, mergând spre Buzău, oraşul natal. A fost lovită de tren intre gările Tomşani şi Cricov. Femeia de 39 de ani a fost găsită apoi pe un câmp.
Exista voci care susţin că este vorba de o tentativă de sinucidere, trenul nefiind aglomerat.
Ieri seară, Daniela a fost transferată la Spitalul Floreasca, în urma deciziei familiei.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.