Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente. Primul ţine de aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi înălţarea ei în văzul poporului, la 14 septembrie 335.

Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629. Împăratul bizantin Heraclius a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.

Tradiţii şi obiceiuri

În popor, această sărbătoare se mai numeşte şi Ziua Crucii şi este considerată dată ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Conform tradiţiei populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.

„În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor”, spun specialiştii în etnografie şi folclor din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.

Tot în această zi, preotul sfinţeşte via şi butoaiele de vin, pentru ca şi în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi acum.

Ei trebuie păstraţi că ofranda pentru păsările cerului şi de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viţă uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutura şi muzica.

Pe 14 septembrie, la biserică se sfinţesc busuiocul, mentă, maghiranul şi cimbru, considerate plante magice. Acestea îi apară pe credincioşi de diverse boli, dar veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ograda.

Monedele sfinţite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă.

De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peştele. Este recomandat să se ţină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului şi a trupului.

Nu este voie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile.

Cum a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos

Sfântul Mare împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărateasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria “Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neştiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat viu. Şi o femeie bolnavă de moarte, mergând la ea patriarhul cu împărăteasa şi aducând crucile, peste care a fost pusă crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă.

Astfel, prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulţimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărateasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălţat-o în văzul tuturor.

Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru că toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv că sărbătoare a “înălţării” sau “Arătării” Sfintei Cruci.

Recuperarea Sfintei Cruci de la perşi

Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. în anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica învierii şi au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Crucea a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a aşezat-o în aceeaşi biserică.

Extinderea sărbătorii în toată Biserica de Răsărit

În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.

Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile şi de Moartea Mântuitorului Hristos.